De ce (nu) trebuie să fim lideri sindicali?

Un lider sindical trebuie să fie foarte bine pregătit, să cunoască foarte bine interesale sale şi ale celor pe care îi reprezintă. El trebuie să fie deschis tuturor problemelor pe care salariaţii le pun, să stea de vorbă cu ei, cu fiecare în parte şi să încerce să le rezolve problemele. Iar dacă problemele nu pot fi rezolvate ori depăşesc cadrul legal, să ştie să dea răspunsul adecvat şi să se asigure că cel care are o problemă a înţeles ceva. Liderul sindical îl reprezintă pe angajat şi îi apără interesele.
Un lider sindical trebuie să înţeleagă foarte bine noţiunea de democraţie, să cunoască legile şi să ştie să le aplice. Iar pentru el este un atu să cunoască şi problemele specifice cu care se confruntă angajaţii, mai ales dacă a fost şi el angajat în domeniul respectiv.
De ce în România liderul sindical este privit ca un "duşman al poporului"? Păi, poate pentru că România este condusă de aceiaşi "dinozauri", care nu vor să renunţe la scunul lor şi la avantajele pe care le obţin atunci când se află la conducere. Şi pentru că aceşti "dinozauri" au, de cele mai multe ori, concepţii comuniste şi învechite, care nu au nici cea mai mică legătură cu democraţia. Şi pentru că suntem un popor care nu avem nicio legătură cu respectul. Pentru "dinozauri" respect înseamnă să fi servil şi umil, iar cel care are putere nu are nevoie să dea dovadă de respect, pentru că el are controlul. El este preocupat doar să-ţi arate cât de mic şi de r***t eşti tu, iar dacă el mai are un superior se va comporta la fel de servil faţă de cel care-şi poate exercita puterea asupra lui.
Şi ştiţi care este culmea? Oricine se manifestă diferit şi îşi ştie să îşi apare interesele, să argumenteze şi să nu se lase umilit şi prostit este considerat o ameninţare. Iar acum, din ce în ce mai des, aud că acestor oameni li se spune că ar trebui să se facă lideri sindicali!!! Ca şi când asta este un lucru jignitor şi degradant.
De ce în România este jignitor şi degradant să şti să-ţi aperi interesul? Cred că dacă dau răspunsul la acestă întrebare intru într-un cerc vicios. Aşa că nu am să continui!
Mai degrabă aş dori să aflu răspunsurile la întrebări ca "Când fiecare român îşi va vedea de treaba lui (şi doar a lui)?", "Când vom accepta că fiecare om are drepturi şi că dacă nu a obţinut o funcţie de conducere nu trebuie să fie umilit şi batjocorit de ceilalţi?", "Când şefii vor înţelege că nu ei deţin adevărul suprem şi că, de fapt, nici nu există aşa ceva?", dar, din păcate, nimeni nu poate să îmi spună aceste lucruri...