Astazi este prima zi de Pasti. Hristos a inviat! Aseara, ca tot romanul, am fost la biserica si am luat Lumina sfanta. Am stat acea juma de ora cu totii la slujba si plini de piosenie ne-am dus sa ne infruptam din bucatele pregatite cu multa atentie. Si uite asa am mai petrecut o noapte de Inviere. Si toate astea dupa ce pregatirile pentru acest ospat au inceput cu vreo doua saptamani inainte. Oricum in Saptamana mare cu greu mai gaseai pe cineva care sa fie preocupat de altceva in afara sarbatorii Invierii! Iar in Joia si in Vinerea Mare cu greu mai gaseai pe cineva la locul de munca. Toata lumea era intrata in focul pregatirilor! Nimic nu mai conta pentru crestinii ortodocsi! Invierea Domnului si atat! Si tot in asteptarea marii sarbatori au inceput sa curga si mesajele cu urari. Urari de la cele traditionale, la cele simple, cu Paste fericit, pana la cele “dragalase” cu iepurasi si oua inrosite… Cati dintre voi ati avut rabdarea sa le cititi pe toate!!! Si cu toate astea toti le primim si le trimitem. Sunt cea mai simpla modalitate de-a le arata celorlalti ca ne-am “gandit” la ei. Ne-am gandit atat de mult, incat un telefon ar fi insemnat prea mult! Iar in SMS ii anuntam ca Isus le-a intrat in casa pe ramuri salcii si crengi de cires sau ca iepurasul le-a adus linistea in casa! Pai si eu unde eram? Eu nu eram acasa, ca eu nu i-am vazut! Ptiu, norocul meu e ca imi functioneaza inca telefonul, ca nu m-a lasat bateria de la atatea mesaje primite! Altfel nu as fi stiut ce se intampla in casa mea! Sau, mai sunt mesajele de la colegii de serviciu, care de cele mai multe ori sunt atat de impersonale, incat ne intrebam cum de exista atat de multe formulari ale aceluiasi “Paste fericit!”. Mesajele de la colegi le iubesc cel mai mult! De ce trebuie sa-mi ureze sa petrec alaturi de cei dragi, o persoana cu care imi petrec mai mult de jumatate din zi! Bineinteles ca sunt cu cei dragi, pentru ca nu sunt la birou cu tine! Iar in timpul meu liber, este normal sa fiu cu cei dragi mie! Sau mai sunt cele care imi transmit urari de liniste si bucurie sufleteasca! De ce trebuie sa-mi ureze mie un coleg liniste si pace interioara? Cumva, in ultima vreme am fost nelinistita la serviciu, am avut vreo criza de isterie, am dat vreo dovada ca sunt la capatul puterilor si ca imi pun capat zilelor la primul esec pe care-l voi intampina sau m-am urcat pe balustrada balconului si am amenintat ca ma arunc in gol? De ce noi, romanii, simtim nevoia sa fim atat de ipocriti?! Si de ce trebuie sa facem atata parada de credinta noastra? Ce alte persoane, cu alte orientari religioase, mai fac la fel ca noi? In ceilalti ani nici nu stiti cand este Pastele la catolici sau cand este Ramadanul sau Purimul! Si asta nu din pricina ignorantei noastre, ci din cauza ca “ceilalti” nu sunt la fel de ostentativi ca noi, ca nu fac parada de credintele lor religioase. Dragii mei, credinta este o chestiune personala, care tine de spiritualitatea fiecaruia si care trebuie traita, nu trebuie afirmata la nivel declarativ!
Asadar, Paste fericit!
