Există o lume a celor erudiți. Care sunt din ce în ce mai mulți. Mă uimește câți oameni au devenit erudiți și ”culți în cap”! Iar de cele mai multe ori erudiția este mână în mână cu snobismul. Zilele trecute am aflat care este ultima ”fitză”: să mergi la ceainărie și.... să citești! Wow!!!! Dar de când este mai comod să mă duc într-un loc public să stau să citesc? De când canapeau mea sau patul meu nu mă mai mulțumesc? De ce trebuie să mă duc să stau încotoșmonată cu o grămadă de haine pe mine și încălțată cu cizme ca să citesc o carte? Doamne!!! Mi se pare atât de stupid și de artificial să fac asta! Cititul este o chestie atât de personală... de ce să îmi doresc s-o fac publică, ba chiar s-o împărtășesc cu niște necunoscuți? Mă uimește câtă nevoie au unii oameni de confirmări sau de a părea ceea ce nu sunt. Este dureros să văd chinul prin care trec unii cunoscuți de-ai mei. Există o nevoie bolnăvicioasă în societatea noastră de a face lucruri deosebite. Mi s-a întâmplat să văd și chiar am cunoscut persoane ”simpluțe” (și am folosit acest termen pentru că nu vreau să le jignesc pe acele persoane care se recunosc) care sunt înnebunite să meargă la teatru, dar care nu cunosc semnificația a mai mult de 100 de cuvinte. Sigur că este de admirat faptul că își doresc să se dezvolte, dar ... să nu uite dicționarul! Sau mă mai uimește emulația din rândul acestor persoane care merg la spectacole de balet sau de operă, dar dacă le dai să asculte o arie habar nu au de cine a fost compusă, nu mai spun de numele ei! Acești oameni sunt cei care sunt intelectualii zilelor noastre. Acești oameni sunt cei care atunci când pe Facebook este postată o ”cauză nobilă” o preiau și o distribuie în secunda următoare. Și devin apărători înverșunați ai cauzei respective, pentru că asta ”dă bine”. Acești intelectuali sunt persoane fine, care postează multe colinde (străine neapărat) în zilele de Crăciun sau melodii despre ploaie când afară plouă sau despre vacanță atunci când pleacă un weekend la mare.
De ce? Îmi tot vine să mă întreb de ce suntem atât de dornici să ne arătăm într-un cu totul alt fel decât suntem. ”Decât că” așa suntem. Însă mă tot întreb de ce există acestă dorință de a epata. Mă fascinează și mă uimește de unde vine nevoia asta atât de acerbă! Sigur că ceva îmi vine în minte, dar mi-ar plăcea să găsesc o explicație pentru că eu văd aceste manifestări ca pe niște dorințe agresive de a impresiona prin comportament. În ziua de astăzi găsești în orice revistă pentru femei niște trucuri prin care să impresionezi partenerul sau la birou șeful. Dar de ce este neoie să impresionăm prin niște trucuri sau să mergem în locuri în care nu ne simțim bine sau să facem diferite chestii pe care nu le înțelegem. Doar pentru că așa este ”cool”. Dar de ce este nevoie de atâta chin și de ce le este atât de greu să trăiască cu ele însele?
Trăim într-o lume de măști în care uităm să mai fim noi. Trăim într-o lume în care ne chinuim pentru că nu ne mai cunoaștem și nici nu ne mai recunoaștem. Lupta cu tine esteo luptă atât de grea și nimeni nu mai este dispus să o ducă. Este prea dureros să-ți recunoști ție că ai pierdut o luptă. Poate este cel mai dureros lucru. Și atunci ce faci?... Păi te îmbraci frumos, cu hainele bune, te aranjezi (fardezi), te parfumezi și te duci la ceainărie unde iei o carte și citești. Și poate și socializezi cu cineva (adică flirtezi sau și mai bine zis agați)... Desigur, acea minunată persoană va fi tot intelectuală, fină, cu aceleași preocupări intelectuale, poate chiar aceleași gusturi muzicale.
marți, 27 decembrie 2011
joi, 27 ianuarie 2011
Durerea de a fi cine nu esti
Imi este atat de cunoscut acest sentiment. Imi este cunoscut, dar totusi il simt atat de indepartat. Si ma bucur ca astazi nu-l mai traiesc. Insa astazi am cunoscut sentimentul de mila profunda fata de cei cunoscuti care se chinuie sa devina cine nu sunt.
Imi amintesc cat de chinuitor era! Chiar imi pare rau cand vad oameni care se zbat si care nu reusesc sa se regaseasca. Da, astazi mi-a fost mila de acele persoane care ar face orice pentru a primi confirmari de la ceilalti. Ce lupta! Ce chin! Ce viata plina de semne de intrebare fara sa poti sa ai vreun raspuns! De fapt, sa nu iti permiti sa ai un raspuns, pentru ca nu stii daca ceilalti il vor accepta. Si daca nu-ti accepta punctul de vedere, nu te accepta nici pe tine. Si umbla asa cautand in continuu confirmari...
Noroc ca exista moda si publicitatea. Macar o parte din cautarile acestor oameni sunt rezolvate. Ei stiu care este trend-ul din acest sezon, stiu ca trebuie sa poarte cutare marca de haine (pe care si-o permit mai mult sau mai putin), de pantofi, de chiloti sau de ceasuri. Cel putin acest aspect este rezolvat, desi cred ca si asa unii dintre ei devin nefericiti, atunci cand nu-si pot permite sa cumpere ceva de la o anumita firma. Si chinul de a fi cine nu sunt continua!
Apoi, exista moda de a face anumite chestii. Si nu conteaza ca poate au depasit varsta la care puteau sa faca lucrurile respective sau pur si simplu nu li se potrivesc personalitatii lor. Dar acum am observat ca este cool sa experimentezi. Iar acesti oameni experimenteaza chestiile pe care le face toata lumea. Mergem, facem, zicem, sunt expresiile la moda. Toate verbele se regasesc in discutii numai la persoana I plural. Singularul a disparut. Cand s-a intamplat ultima data sa auziti pe cineva spunand Astazi ma duc singur la film, pentru ca asta vreau eu sa fac. Nu mai exista eu in viata noastra, in afara celor patru pereti de-acasa. Si asta pentru ca eu in societate a disparut. Si a disparut pentru ca oamenii nu mai stiu cine sunt. Nu mai spun ce gandesc, nu mai fac ce si-ar dori, nu mai isi permit sa greseasca, sa rateze sau sa ceara ajutorul. Oamenii din jur nu se mai recunosc. Nu isi mai cunosc valoarea (sau lungul nasului). Si chiar daca uneori se subevalueaza sau se suprainvestesc, ei continua aceiasi lupta, aceiasi zbatere. Iar asta se intampla pentru ca isi formeaza imaginea despre ei bazandu-se pe succesul financiar, pe pozitia sociala sau pe infatisarea fizica. Si apropo de aspect... Efectiv ii plang pe aceia care se duc la sala si baga in ei suplimente cu tot felul de cacaturi in ele, se omoara tragand de fiare, reusesc sa faca niste bicepsi, tricepsi etc. impresionanti si la minus 10 grade Celsius umbla in maieu si cu o geaca pe care nu stiu cum s-o scoata mai repede de pe ei. Am senzatia ca, in momentul in care intra intr-o incapere, gecile respective ii frig, atat de repede sunt lepadate pentru a fi admirate torsurile musculoase.
Dar sa revin. Cateodata am impresia ca exista o lista pe care o au aceste persoane si in care bifeaza: ce este de bun gust sa aiba, ce trebuie sa faca, ce masina trebuie sa-si cumpere, cum sa fie sotul/sotia, cati copii trebuie sa aiba si cum sa fie ei, ce anume trebuie sa simta in anumite situatii, ce trebuie sa mai dobandeasca, ce trebuie sa arate, ce trebuie sa poarte, cand, unde, cum... Si exista subpuncte la subpunctele din lista asta. Si in fiecare zi mai apare ceva care trebuie trecut in lista si... ajung sa traiasca o viata care nu este a lor.
In astfel de momente imi dau seama cat de dureros este sa nu stii cine esti. Si realizez cat de fericita si se linistita sunt eu!
Imi amintesc cat de chinuitor era! Chiar imi pare rau cand vad oameni care se zbat si care nu reusesc sa se regaseasca. Da, astazi mi-a fost mila de acele persoane care ar face orice pentru a primi confirmari de la ceilalti. Ce lupta! Ce chin! Ce viata plina de semne de intrebare fara sa poti sa ai vreun raspuns! De fapt, sa nu iti permiti sa ai un raspuns, pentru ca nu stii daca ceilalti il vor accepta. Si daca nu-ti accepta punctul de vedere, nu te accepta nici pe tine. Si umbla asa cautand in continuu confirmari...
Noroc ca exista moda si publicitatea. Macar o parte din cautarile acestor oameni sunt rezolvate. Ei stiu care este trend-ul din acest sezon, stiu ca trebuie sa poarte cutare marca de haine (pe care si-o permit mai mult sau mai putin), de pantofi, de chiloti sau de ceasuri. Cel putin acest aspect este rezolvat, desi cred ca si asa unii dintre ei devin nefericiti, atunci cand nu-si pot permite sa cumpere ceva de la o anumita firma. Si chinul de a fi cine nu sunt continua!
Apoi, exista moda de a face anumite chestii. Si nu conteaza ca poate au depasit varsta la care puteau sa faca lucrurile respective sau pur si simplu nu li se potrivesc personalitatii lor. Dar acum am observat ca este cool sa experimentezi. Iar acesti oameni experimenteaza chestiile pe care le face toata lumea. Mergem, facem, zicem, sunt expresiile la moda. Toate verbele se regasesc in discutii numai la persoana I plural. Singularul a disparut. Cand s-a intamplat ultima data sa auziti pe cineva spunand Astazi ma duc singur la film, pentru ca asta vreau eu sa fac. Nu mai exista eu in viata noastra, in afara celor patru pereti de-acasa. Si asta pentru ca eu in societate a disparut. Si a disparut pentru ca oamenii nu mai stiu cine sunt. Nu mai spun ce gandesc, nu mai fac ce si-ar dori, nu mai isi permit sa greseasca, sa rateze sau sa ceara ajutorul. Oamenii din jur nu se mai recunosc. Nu isi mai cunosc valoarea (sau lungul nasului). Si chiar daca uneori se subevalueaza sau se suprainvestesc, ei continua aceiasi lupta, aceiasi zbatere. Iar asta se intampla pentru ca isi formeaza imaginea despre ei bazandu-se pe succesul financiar, pe pozitia sociala sau pe infatisarea fizica. Si apropo de aspect... Efectiv ii plang pe aceia care se duc la sala si baga in ei suplimente cu tot felul de cacaturi in ele, se omoara tragand de fiare, reusesc sa faca niste bicepsi, tricepsi etc. impresionanti si la minus 10 grade Celsius umbla in maieu si cu o geaca pe care nu stiu cum s-o scoata mai repede de pe ei. Am senzatia ca, in momentul in care intra intr-o incapere, gecile respective ii frig, atat de repede sunt lepadate pentru a fi admirate torsurile musculoase.
Dar sa revin. Cateodata am impresia ca exista o lista pe care o au aceste persoane si in care bifeaza: ce este de bun gust sa aiba, ce trebuie sa faca, ce masina trebuie sa-si cumpere, cum sa fie sotul/sotia, cati copii trebuie sa aiba si cum sa fie ei, ce anume trebuie sa simta in anumite situatii, ce trebuie sa mai dobandeasca, ce trebuie sa arate, ce trebuie sa poarte, cand, unde, cum... Si exista subpuncte la subpunctele din lista asta. Si in fiecare zi mai apare ceva care trebuie trecut in lista si... ajung sa traiasca o viata care nu este a lor.
In astfel de momente imi dau seama cat de dureros este sa nu stii cine esti. Si realizez cat de fericita si se linistita sunt eu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)