Există o lume a celor erudiți. Care sunt din ce în ce mai mulți. Mă uimește câți oameni au devenit erudiți și ”culți în cap”! Iar de cele mai multe ori erudiția este mână în mână cu snobismul. Zilele trecute am aflat care este ultima ”fitză”: să mergi la ceainărie și.... să citești! Wow!!!! Dar de când este mai comod să mă duc într-un loc public să stau să citesc? De când canapeau mea sau patul meu nu mă mai mulțumesc? De ce trebuie să mă duc să stau încotoșmonată cu o grămadă de haine pe mine și încălțată cu cizme ca să citesc o carte? Doamne!!! Mi se pare atât de stupid și de artificial să fac asta! Cititul este o chestie atât de personală... de ce să îmi doresc s-o fac publică, ba chiar s-o împărtășesc cu niște necunoscuți? Mă uimește câtă nevoie au unii oameni de confirmări sau de a părea ceea ce nu sunt. Este dureros să văd chinul prin care trec unii cunoscuți de-ai mei. Există o nevoie bolnăvicioasă în societatea noastră de a face lucruri deosebite. Mi s-a întâmplat să văd și chiar am cunoscut persoane ”simpluțe” (și am folosit acest termen pentru că nu vreau să le jignesc pe acele persoane care se recunosc) care sunt înnebunite să meargă la teatru, dar care nu cunosc semnificația a mai mult de 100 de cuvinte. Sigur că este de admirat faptul că își doresc să se dezvolte, dar ... să nu uite dicționarul! Sau mă mai uimește emulația din rândul acestor persoane care merg la spectacole de balet sau de operă, dar dacă le dai să asculte o arie habar nu au de cine a fost compusă, nu mai spun de numele ei! Acești oameni sunt cei care sunt intelectualii zilelor noastre. Acești oameni sunt cei care atunci când pe Facebook este postată o ”cauză nobilă” o preiau și o distribuie în secunda următoare. Și devin apărători înverșunați ai cauzei respective, pentru că asta ”dă bine”. Acești intelectuali sunt persoane fine, care postează multe colinde (străine neapărat) în zilele de Crăciun sau melodii despre ploaie când afară plouă sau despre vacanță atunci când pleacă un weekend la mare.
De ce? Îmi tot vine să mă întreb de ce suntem atât de dornici să ne arătăm într-un cu totul alt fel decât suntem. ”Decât că” așa suntem. Însă mă tot întreb de ce există acestă dorință de a epata. Mă fascinează și mă uimește de unde vine nevoia asta atât de acerbă! Sigur că ceva îmi vine în minte, dar mi-ar plăcea să găsesc o explicație pentru că eu văd aceste manifestări ca pe niște dorințe agresive de a impresiona prin comportament. În ziua de astăzi găsești în orice revistă pentru femei niște trucuri prin care să impresionezi partenerul sau la birou șeful. Dar de ce este neoie să impresionăm prin niște trucuri sau să mergem în locuri în care nu ne simțim bine sau să facem diferite chestii pe care nu le înțelegem. Doar pentru că așa este ”cool”. Dar de ce este nevoie de atâta chin și de ce le este atât de greu să trăiască cu ele însele?
Trăim într-o lume de măști în care uităm să mai fim noi. Trăim într-o lume în care ne chinuim pentru că nu ne mai cunoaștem și nici nu ne mai recunoaștem. Lupta cu tine esteo luptă atât de grea și nimeni nu mai este dispus să o ducă. Este prea dureros să-ți recunoști ție că ai pierdut o luptă. Poate este cel mai dureros lucru. Și atunci ce faci?... Păi te îmbraci frumos, cu hainele bune, te aranjezi (fardezi), te parfumezi și te duci la ceainărie unde iei o carte și citești. Și poate și socializezi cu cineva (adică flirtezi sau și mai bine zis agați)... Desigur, acea minunată persoană va fi tot intelectuală, fină, cu aceleași preocupări intelectuale, poate chiar aceleași gusturi muzicale.
