De la Usain Bolt la Rafa Nadal, sportivii de elita din zilele noastre sunt mai atletici, mai rapizi şi mai puternici decât oricând. Dar cât timp va mai dura pana aceasta perfectiune va ajunge la acel nivel la care nu vor mai exista infrangeri in sport? Acesta intrebare apare in conditiile in care tehnologia avanseaza atat de rapid incat perfectiunea nu mai este ceva ce tine de domeniul divinului. In principiu, este absurd sa ne gandim cum anume am putea atinge perfectiunea in sport, pentru ca atunci cand performanta in sport va deveni facila, nu va mai exista motivatia pentru practica sport, iar totul s-ar transforma intr-o gluma proasta. Preocuparile pentru acest subiect nu se refera doar la modalitatile de reglementare a practicarii sportului sau la imbunatatirea echipamentelor, ci si din prespectiva anatomiei corpului omenesc.
Un studiu recent realizat de Prof. John Einmahl si un fost student al sau de la Universitatea Tilburg din Olanda a avut ca scop stabilirea unei limite de timp pe care o poate atinge un atlet care alerga pe distanta de 100m. In urma analizei recordurilor realizate de 762 barbati si 479 de femei, precum si pe baza unor calcule statistice a recordurilor realizate intre ianuarie 1991 si iunie 2008, cei doi cercetatori au stabilit ca cel mai bun timp care va putea fi realizat de un sprinter pe distanta de 100m este de 9,51 secunde. Asadar, recordul stabilit de Usain Bolt la C.M. de la Berlin in 2009 (9,58s) va mai putea fi doborat, probabil de un super-atlet!
Aceasta preocupare pentru sportivii super-oameni nu este legata de un anume sport, amator sau profesionist, olimpic sau neolimpic. Toata lumea cauta astfel de super-atleti. Un astfel de erou a fost de la inceput si Tiger Woods, care prin aparitia sa atletica a fost privit si chiar supranumit (“the Chosen One”) ca salvator al unui sport practicat in special de persoane mai grase.
Majoritatea sporturilor au nevoie de sportivi de elita care sa poata dobori record dupa record, pentru a-si putea pastra publicul alaturi. Dar pentru aceasta sportivii sunt din ce in ce mai mult fortati sa-si depaseasca limitele. Insa, este evident faptul ca acesta epoca este tot mai aproape de apusul sau, iar limitele umane sunt din ce in ce mai mult atinse de performeri. Sportul aspira la atingerea unui ideal al excelentei umane, dar modalitatea in care este atins acest ideal este una artificiala, anormala, departe de deziderate de la care a pornit.
Anul trecut la C.M. de Atletism de la Berlin am asistat cu totii la doua performante fantastice, tratate diferit. Una a fost cea a lui Bolt care a imbunatatit recordurile mondiale la 100m si la 200m, care a fost extrem de apreciata si de comentata in intreaga lume. Cea de-a doau a fost a atletei Caster Semenya, care a doborat recordul mondial la 800m, dar care nu a fost binevenita din cauza faptului ca din punct de vedere fizic sportiva arata ca un barbat. Practic, diferenta intre cele doua mari performante a fost ca in cazul Caster Semenya spectatorii au putut vedea diferenta dintre ea si celelalte sportive, iar in cazul lui Bolt, acest lucru nu a fost evident. Semenya are un profil genetic neobisnuit, avand un amalgam de caracteristici sexuale masculine si feminine, care a reusit sa doboare un record in vigoare inca din vremea cand steroizii erau extrem de utilizati de catre atlete. Insa si Bolt este mult mai inalt decat toti ceilalti sprinteri, dar pentru el acesta nu este un avantaj, pentru ca si greutatea sa este mai mare decat a celorlalti. Cu toate acestea el alearga mai repede decat orice alta fiinta umana. Iar in aceste conditii noi o consideram pe Semenya o ciudatenie a naturii, iar pe Bolt un sportiv nativ genial.
Andy Miah, profesor de etica si tehnologii emergente la Universitatea de Vest din Scotia, este unul dintre experţii Marii Britanii pe probleme de cresterea artificiala a performantei în sport. El crede că epoca dopajului cu medicamente apune cu fiecare zi si ca ar trebui sa ne preocupe mai mult viitorul. Se cunoaste faptul ca sunt din ce in ce mai accesibile camerele hiperbarice sau “cooling boxes” care pot “ingheta” anumite grupe musculare, imedicand supraincalzirea muschilor in timpul competitiei. Aceste tehnici nu sunt considerate doping, motiv pentru care nici nu sunt reglementate, insa cat fair-play si cat de “curate” sunt aceste tehnici si cat de echitabile sau de loiale sunt avantajele pe care le aduc aceste practici celor care le utilizeaza. Mai mult. O noua practica isi face din ce in ce mai mult aparitia in societatea americana: experimentele genetice bazate pe determinismul genetic. Aceste teste pretind ca pot identifica dacă un copil are o predispoziţie genetică pentru un anumit sport - de anduranta sau de viteză, sau dacă un sportiv are nevoie să beneficieze de un regim special de formare. Un producător (Atlas Sports Genetics) se lauda ca SportGene Test "oferă părinţilor şi antrenorilor informaţii în timp util in ceea ce priveste predispoziţia genetică a copilului lor, care poate avea succes individual sau in echipa in sporturi de viteză, de forta sau de anduranţă ". În SUA, aceste testari genetice sunt relativ ieftine si au devenit disponibile pentru părinţii insistenti, care doresc să dea astfel un avant considerabil copiilor lor in cariera sportiva.
Eric Bristow (campion mondial la darts) povestea ca tatal sau era convins ca toti copii sunt capabili sa devina campioni, motiv pentru care el incercase absolut toate sporturile pana a ajuns sa practice darts. Insa aceasta experienta este din ce in ce mai putin posibila pentru copii americani, iar din ce in mai multi copii nu mai au ocazia sa experimenteze si sa-si dezvolte aptitudinile motrice.
Tipologia si calitatile native ale unui sportiv de succes sunt multiplicate si devin stereotipuri ale reusitei intr-un anumit sport. Un astfel de sport este rugby-ul, unde toti jucatorii de astazi sunt copiile fidele ale lui Jonah Lomu – jucatori atletici, capabili sa doboare toti jucatorii din echipa adversa. Cele mai mari temeri ale jucatorilor de rugby profesionisti nu mai sunt accidentarile, ci aceste predictii genetice sau dopajul genetic.
Din pacate, rugby-ul nu este singurul sport unde stereotipurile sunt perpetuate. Tenisul este un alt sport unde jucatorii cu anumite calitati fizice sunt antrenati inca de mici pentru a ajunge super-tenismeni. Si asta chiar in detrimentul sportului in sine! Chiar daca tenisul a devenit mai rapid, mai puternic si mai competitiv ca niciodata, din pacate a devenit si mai plictisitor pentru ca pe scena mondiala nu mai exista jucatori ca John McEnroe.
Inca din vremea Greciei Antice, sportivii de elita au fost priviti ca niste zei. Astazi ne dorim ca ei sa ramana zei, dar in limitele umanului. Dezvoltarea tehnicii, a medicinei, a stiintei in general ne ajuta sa prefabricam acesti zei, dar oare chiar ne dorim acest lucru? Si pana unde putem sa megem cu aceasta limita intre ce este natural si ce este artificial, intre ce este permis si ce este interzis? Si cate dintre regulile care vor reglementa sportul in viitor ar putea deveni ridicole, iar aici ma gandesc la cazul Caster Semenya!!!
In orice caz, ne dorim sa pastram sportul cat mai departe de tot ce este artificial, dar cred ca acesta lupta a fost de mult pierduta. A fost pierduta chiar din antichitate, de cand campionii au fost rasplatiti pentru rezultatele lor. Si cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca ce isi doreste de la sport: sportivi si campioni sau super-atleti.
marți, 9 martie 2010
duminică, 10 ianuarie 2010
Motivele pentru care nu as vrea sa practic sport
Aceasta este o lista la care am inceput sa ma gandesc dupa ce am citit un articol al lui Mihai Stanescu (http://networkedblogs.com/p23640843). Iata Mihai ca accept provocarea ta! Si am sa fac aceasta lista cu bullets, nu cu numere pentru a nu fi tentata sa scot motive ca sa-mi iasa la numar! Si am sa pornesc de la acelasi dicton ca si tine Mens sana in corpore sano.
Asadar, motivele pentru care nu as vrea sa practic sport:
• Pentru ca unele sporturi dezvolta doar mintea si altele doar corpul. Cu exceptia artelor martiale sportul nu ajuta la dezvoltarea celor doua.
• Pentru ca exista sporturi care nu ar trebui sa intre in categoria sporturilor! Exista o ampla campanie la nivel international pentru excluderea boxului din categoria sporturilor olimpice, pentru ca nu intruneste dezideratele miscarii olimpice, chiar daca este unul dintre sporturile practicate inca din antichitate.
• Pentru ca majoritatea sporturilor practicate in zilele noastre se incadreaza in ceea ce inseamna globalizare! Ele au fost “inventate” la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX de catre englezi si fracezi si erau activitati sportive practicate in acea vreme. Artele martiale vin din zona Asiei. Dar cate sporturi vin din Africa? Dar din America de Sud sau Australia?
• Pentru ca regulile au fost stabilite atunci si sunt inca in vigoare la majoritatea sporturilor!
• Pentru ca sport nu este acelasi lucru cu exercitii fizice, miscare!
• Pentru ca fiecare sport are si dezavantaje, nu doar avantaje!
• Pentru ca majoritatea sporturilor nu se practica in aer liber, asadar nu beneficiez de o distractie in aer liber, de o cura de aerosoli sau mai stiu eu ce chestii de genul asta!
• Pentru ca daca practic un sport in aer liber, in Romania, el se practica doar in aer liber, indiferent de conditiile meteo, de temperatura de afara, de starea terenului!
• Pentru ca nu am unde sa ma duc sa practic sportul preferat. Peste tot sunt doar sali de fitness, dar nu gasesti o sala de sport ca lumea, un bazin civilizat, o pista de atletism sau un teren de sport.
• Pentru ca exista locuri de antrenament insalubre.
• Pentru ca sunt bazine unde se folosesc prea multe chimicale si imi afecteaza sensibilitatea.
• Pentru ca sportul nu te ajuta sa te calesti. Calirea organismului incepe din frageda pruncie, iar mijloacele de calire nu inseamna doar sport. Exista o multitudine de mijloace (băi de aer, de apă şi soare în acelaşi timp, proceduri cu apă, expunere la aer cald şi rece, uscat şi umed, vânt, ploaie, fricţionarea cu un prosop umed, spălatul cu apă rece până la brâu; practicarea turismului), insa acestea se pot combina si cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber în condiţii meteo variate, a înotului, a schiului sau a jocurilor în aer liber.
• Pentru ca exista sporturi care dezvolta corpul unilateral si sunt nevoita sa execut exercitii in plus pentru partea nesolicitata a corpului.
• Pentru ca sportul nu ma invata sa lucrez in echipa daca practic un sport individual.
• Pentru ca alegerea unui anumit sport poate fi nepotrivita personalitatii mele si asta poate conduce la respingerea sportului in general.
• Pentru ca alegerea unui anumit loc pentru practicarea sportului ma poate conduce la acelasi lucru.
• Pentru ca personalitatea antrenorului nu este potrivita personalitatii mele.
• Pentru ca cei mai multi antrenori nu au reusit sa ma faca sa nu mai privesc sportul ca pe o pedeapsa!
• Pentru ca exista antrenori care nu stiu sa-mi explice procesele si fenomenele unei anumite activitati. Chestia asta se numeste conţinutul psihologic al pregătirii teoretice.
• Pentru ca de cele mai multe ori incepem sa practicam sportul in copilarie si, de fiecare data nu este alegerea noastra. Este dorinta sau nevoia parintelui, nu a copilului!!! Alegerea facuta de o persoana adulta este altceva!
• Pentru ca parintele devine prea exigent, in dorinta de a suplini rolul antrenorului acasa, insa de cele mai multe ori aceasta atitudine autoritara duce la dezvoltarea unui complex de inferioritate la copil.
• Pentru ca exista oameni care nu au aptitudini sau calitati psihomotrice pentru practicarea sportului si cu toate astea ei insista!!!
• Pentru ca exista oameni care habar nu au ca trebuie sa intrebe si un medic inainte sa se apuce de practicarea unui sport!
• Pentru ca nimeni nu tine cont de faptul ca in perioada de convalescenta de dupa o boala nu trebuie sa te antrenezi!
• Pentru ca sportul nu ma ajuta sa am o alimentatie sanatoasa. Din cauza arderilor puternice reusesc sa ard o mare parte din “nenorocirile” pe care le mananc!
• Pentru ca daca sunt la dieta si am un regim alimentar sarac in vitamine, săruri minerale, proteine si glucide, acest lucru va influeta negativ performanţele mele intelectuale.
• Pentru ca in cazul persoanelor cu obezitate efortul fizic nu este de dorit, existand riscul aparitie sindromului Pickwick (cauza aparitiei acestuia nu se cunoaste, insa una dintre caracteristicile acestei afectiuni este ca sangele contine o cantitate prea mare de dioxid de carbon si insuficient oxigen), iar acest lucru poate fi fatal.
• Pentru ca sportul nu ma face sa apreciez munca celorlalti, poate cu exceptia sporturilor de echipa !
• Pentru ca fac febra musculara dupa unele exercitii cu o intensitate mai mare, iar dupa asta imi scade performanta pentru 2 saptamani!
• Pentru ca daca nu ma antrenez corect poti face rupturi musculare, ale ligamentelor, tendoanelor.
• Pentru ca pe masura ce ma antrenez o sa imi doresc sa cresc intensitatea antrenamentului, iar asta poate avea ca si consecinta accidentarea
• Pentru ca sportul de performanta inseamna uzura!!!
• Pentru ca cei mai multi sportivi de performanta nu sunt sanatosi. Cei mai multi sufera de afectiuni grave, iar atunci cand nu le mai pot tine sub control renunta la sportul de performanta si la miscare in general!
• Pentru ca poti foarte usor sa ajungi la supraantrenamet! (Simptome ale supraantrenamentului: reducerea dimensiunii musculaturii si fortei, recuperarea dupa antrenament este mai lunga decat in mod obisnuit, frecventa cardiaca de repaus este crescuta, tensiune arteriala crescuta dimineata, la trezire, dureri articulare si musculare, cefalee, tremor al extremitatilor, senzatie de oboseala, apatie, insomnie, pierderea sau scaderea apetitului, accidentari)
• Pentru ca, cu cat m-as antrena mai mult, cu atat organismul meu ar secreta mai mult cortizol, care scade imunitatea, iar acest lucru m-ar expune la diferite afectiuni, in special la infectiile virale, printre care si gripa (porcina ).
• Pentru ca trebuie sa am bani sa fac sport (echipament, abonament la sala, cotizatie la club, inchirierea salii, etc.), iar costurile sunt prea mari pentru unele sporturi!
• Pentru ca si pentru asta trebuie sa apelezi la pile, cunostinte...
• Pentru ca practicarea unui singur sport ma plictiseste.
• Pentru ca practicarea unui sport dupa ureche, fara o programare a antrenamentului intr-un macrociclu de pregatire pe cicluri, zile şi lecţii de antrenament devine monotona.
• Pentru ca in sporturile de echipa nu poti controla individual rezultatul, iar dezamagirea este mai puternica.
• Pentru ca nimeni nu tine cont de refacerea naturala a organismului dupa efort (odihnă, alimentaţie, rehidratare.etc)!
• Pentru ca nimeni nu ma invata procedeele de refacerea dirijata (hidro-fizio-terapeutice, dietetice, farmacologice, psihice, etc.) în funcţie de natura efortului depus.
• Pentru ca pregatirea fizica trebuie sa fie continua, fara pauze, altfel risti ca forta si masa musculara sa scada cu 60% dupa doar 2 săptămâni de intrerupere si cu 80% dupa 3 saptamani.
• Pentru ca sportul inseamna renuntari, privatiuni de la alte activitati firesti.
• Pentru ca sportul inseamna stres repetat.
• Pentru ca sportul inseamna competitie, iar acest lucru poate accentua anumite trasaturi ale personalitatii mele, in sens negativ, evident!
• Pentru ca cei din jur au asteptari mari in ceea ce priveste performantele mele!
• Pentru ca sunt comparata cu ceilalti colegi!
• Pentru ca imi creste agresivitatea si combativitatea si asa prea mari!
• Pentru ca imi dezvolta gustul riscului, care poate avea repercusiuni grave mai tarziu (jocul cu viaţa, nevoia de a ma pune în situaţii periculoase).
• Pentru ca mareste atractia catre aventura.
• Pentru ca sportul inseamna obiective individuale: sa castig, sa fiu in forma, sa am prieteni, sa ma distrez
• Pentru ca pentru mine cunoaşterea limitelor poate reprezenta un efort imens, peste măsura posibilităţilor, cu consecinte psihice grave.
• Pentru ca un program supraincarcat poate avea efecte mult mai grave pentru mine decat beneficiile practicarii sportului.
• Pentru ca nu trebuie sa fiu polivalenta!
• Pentru ca sunt mai importante motivele mele intrinseci care ma determina sa fac sport (plăcerea produsă de activitatea respectivă, nevoia de afirmare, compensaţii etc) decat cele extrinseci, insa toate motivele individuale constituie condiţia de bază a practicării sportului şi a tendinţei spre performanţă.
• Pentru ca e mai simplu sa ma gandesc la dezavantaje dacat la avantaje. Dar crede-ma ca nu a fost atat de simplu!!!
PS
• Pentru ca legea gravitatiei este una singura, iar ideea este nu s-o depasesti, ci doar utilizezi forta gravitatiei in avantajul tau!!!
Pentru mine chiar a fost o provocare sa scriu acest articol. Parerea mea personala este ca exista o mare diferenta intre sportul asa cum il privim noi europenii si americanii si cum este privit in tarile asiatice. Pentru ei este mult mai important sa faci miscare, fara sa existe motive; miscarea se intampla pur si simplu si in cel mai bun mod posibil. Este o diferenta majora intre Citius Altius Fortius si aici si acum si prin asta prezenta in eternitate!
Iti multumesc mult pentru provocare.
Asadar, motivele pentru care nu as vrea sa practic sport:
• Pentru ca unele sporturi dezvolta doar mintea si altele doar corpul. Cu exceptia artelor martiale sportul nu ajuta la dezvoltarea celor doua.
• Pentru ca exista sporturi care nu ar trebui sa intre in categoria sporturilor! Exista o ampla campanie la nivel international pentru excluderea boxului din categoria sporturilor olimpice, pentru ca nu intruneste dezideratele miscarii olimpice, chiar daca este unul dintre sporturile practicate inca din antichitate.
• Pentru ca majoritatea sporturilor practicate in zilele noastre se incadreaza in ceea ce inseamna globalizare! Ele au fost “inventate” la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX de catre englezi si fracezi si erau activitati sportive practicate in acea vreme. Artele martiale vin din zona Asiei. Dar cate sporturi vin din Africa? Dar din America de Sud sau Australia?
• Pentru ca regulile au fost stabilite atunci si sunt inca in vigoare la majoritatea sporturilor!
• Pentru ca sport nu este acelasi lucru cu exercitii fizice, miscare!
• Pentru ca fiecare sport are si dezavantaje, nu doar avantaje!
• Pentru ca majoritatea sporturilor nu se practica in aer liber, asadar nu beneficiez de o distractie in aer liber, de o cura de aerosoli sau mai stiu eu ce chestii de genul asta!
• Pentru ca daca practic un sport in aer liber, in Romania, el se practica doar in aer liber, indiferent de conditiile meteo, de temperatura de afara, de starea terenului!
• Pentru ca nu am unde sa ma duc sa practic sportul preferat. Peste tot sunt doar sali de fitness, dar nu gasesti o sala de sport ca lumea, un bazin civilizat, o pista de atletism sau un teren de sport.
• Pentru ca exista locuri de antrenament insalubre.
• Pentru ca sunt bazine unde se folosesc prea multe chimicale si imi afecteaza sensibilitatea.
• Pentru ca sportul nu te ajuta sa te calesti. Calirea organismului incepe din frageda pruncie, iar mijloacele de calire nu inseamna doar sport. Exista o multitudine de mijloace (băi de aer, de apă şi soare în acelaşi timp, proceduri cu apă, expunere la aer cald şi rece, uscat şi umed, vânt, ploaie, fricţionarea cu un prosop umed, spălatul cu apă rece până la brâu; practicarea turismului), insa acestea se pot combina si cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber în condiţii meteo variate, a înotului, a schiului sau a jocurilor în aer liber.
• Pentru ca exista sporturi care dezvolta corpul unilateral si sunt nevoita sa execut exercitii in plus pentru partea nesolicitata a corpului.
• Pentru ca sportul nu ma invata sa lucrez in echipa daca practic un sport individual.
• Pentru ca alegerea unui anumit sport poate fi nepotrivita personalitatii mele si asta poate conduce la respingerea sportului in general.
• Pentru ca alegerea unui anumit loc pentru practicarea sportului ma poate conduce la acelasi lucru.
• Pentru ca personalitatea antrenorului nu este potrivita personalitatii mele.
• Pentru ca cei mai multi antrenori nu au reusit sa ma faca sa nu mai privesc sportul ca pe o pedeapsa!
• Pentru ca exista antrenori care nu stiu sa-mi explice procesele si fenomenele unei anumite activitati. Chestia asta se numeste conţinutul psihologic al pregătirii teoretice.
• Pentru ca de cele mai multe ori incepem sa practicam sportul in copilarie si, de fiecare data nu este alegerea noastra. Este dorinta sau nevoia parintelui, nu a copilului!!! Alegerea facuta de o persoana adulta este altceva!
• Pentru ca parintele devine prea exigent, in dorinta de a suplini rolul antrenorului acasa, insa de cele mai multe ori aceasta atitudine autoritara duce la dezvoltarea unui complex de inferioritate la copil.
• Pentru ca exista oameni care nu au aptitudini sau calitati psihomotrice pentru practicarea sportului si cu toate astea ei insista!!!
• Pentru ca exista oameni care habar nu au ca trebuie sa intrebe si un medic inainte sa se apuce de practicarea unui sport!
• Pentru ca nimeni nu tine cont de faptul ca in perioada de convalescenta de dupa o boala nu trebuie sa te antrenezi!
• Pentru ca sportul nu ma ajuta sa am o alimentatie sanatoasa. Din cauza arderilor puternice reusesc sa ard o mare parte din “nenorocirile” pe care le mananc!
• Pentru ca daca sunt la dieta si am un regim alimentar sarac in vitamine, săruri minerale, proteine si glucide, acest lucru va influeta negativ performanţele mele intelectuale.
• Pentru ca in cazul persoanelor cu obezitate efortul fizic nu este de dorit, existand riscul aparitie sindromului Pickwick (cauza aparitiei acestuia nu se cunoaste, insa una dintre caracteristicile acestei afectiuni este ca sangele contine o cantitate prea mare de dioxid de carbon si insuficient oxigen), iar acest lucru poate fi fatal.
• Pentru ca sportul nu ma face sa apreciez munca celorlalti, poate cu exceptia sporturilor de echipa !
• Pentru ca fac febra musculara dupa unele exercitii cu o intensitate mai mare, iar dupa asta imi scade performanta pentru 2 saptamani!
• Pentru ca daca nu ma antrenez corect poti face rupturi musculare, ale ligamentelor, tendoanelor.
• Pentru ca pe masura ce ma antrenez o sa imi doresc sa cresc intensitatea antrenamentului, iar asta poate avea ca si consecinta accidentarea
• Pentru ca sportul de performanta inseamna uzura!!!
• Pentru ca cei mai multi sportivi de performanta nu sunt sanatosi. Cei mai multi sufera de afectiuni grave, iar atunci cand nu le mai pot tine sub control renunta la sportul de performanta si la miscare in general!
• Pentru ca poti foarte usor sa ajungi la supraantrenamet! (Simptome ale supraantrenamentului: reducerea dimensiunii musculaturii si fortei, recuperarea dupa antrenament este mai lunga decat in mod obisnuit, frecventa cardiaca de repaus este crescuta, tensiune arteriala crescuta dimineata, la trezire, dureri articulare si musculare, cefalee, tremor al extremitatilor, senzatie de oboseala, apatie, insomnie, pierderea sau scaderea apetitului, accidentari)
• Pentru ca, cu cat m-as antrena mai mult, cu atat organismul meu ar secreta mai mult cortizol, care scade imunitatea, iar acest lucru m-ar expune la diferite afectiuni, in special la infectiile virale, printre care si gripa (porcina ).
• Pentru ca trebuie sa am bani sa fac sport (echipament, abonament la sala, cotizatie la club, inchirierea salii, etc.), iar costurile sunt prea mari pentru unele sporturi!
• Pentru ca si pentru asta trebuie sa apelezi la pile, cunostinte...
• Pentru ca practicarea unui singur sport ma plictiseste.
• Pentru ca practicarea unui sport dupa ureche, fara o programare a antrenamentului intr-un macrociclu de pregatire pe cicluri, zile şi lecţii de antrenament devine monotona.
• Pentru ca in sporturile de echipa nu poti controla individual rezultatul, iar dezamagirea este mai puternica.
• Pentru ca nimeni nu tine cont de refacerea naturala a organismului dupa efort (odihnă, alimentaţie, rehidratare.etc)!
• Pentru ca nimeni nu ma invata procedeele de refacerea dirijata (hidro-fizio-terapeutice, dietetice, farmacologice, psihice, etc.) în funcţie de natura efortului depus.
• Pentru ca pregatirea fizica trebuie sa fie continua, fara pauze, altfel risti ca forta si masa musculara sa scada cu 60% dupa doar 2 săptămâni de intrerupere si cu 80% dupa 3 saptamani.
• Pentru ca sportul inseamna renuntari, privatiuni de la alte activitati firesti.
• Pentru ca sportul inseamna stres repetat.
• Pentru ca sportul inseamna competitie, iar acest lucru poate accentua anumite trasaturi ale personalitatii mele, in sens negativ, evident!
• Pentru ca cei din jur au asteptari mari in ceea ce priveste performantele mele!
• Pentru ca sunt comparata cu ceilalti colegi!
• Pentru ca imi creste agresivitatea si combativitatea si asa prea mari!
• Pentru ca imi dezvolta gustul riscului, care poate avea repercusiuni grave mai tarziu (jocul cu viaţa, nevoia de a ma pune în situaţii periculoase).
• Pentru ca mareste atractia catre aventura.
• Pentru ca sportul inseamna obiective individuale: sa castig, sa fiu in forma, sa am prieteni, sa ma distrez
• Pentru ca pentru mine cunoaşterea limitelor poate reprezenta un efort imens, peste măsura posibilităţilor, cu consecinte psihice grave.
• Pentru ca un program supraincarcat poate avea efecte mult mai grave pentru mine decat beneficiile practicarii sportului.
• Pentru ca nu trebuie sa fiu polivalenta!
• Pentru ca sunt mai importante motivele mele intrinseci care ma determina sa fac sport (plăcerea produsă de activitatea respectivă, nevoia de afirmare, compensaţii etc) decat cele extrinseci, insa toate motivele individuale constituie condiţia de bază a practicării sportului şi a tendinţei spre performanţă.
• Pentru ca e mai simplu sa ma gandesc la dezavantaje dacat la avantaje. Dar crede-ma ca nu a fost atat de simplu!!!
PS
• Pentru ca legea gravitatiei este una singura, iar ideea este nu s-o depasesti, ci doar utilizezi forta gravitatiei in avantajul tau!!!
Pentru mine chiar a fost o provocare sa scriu acest articol. Parerea mea personala este ca exista o mare diferenta intre sportul asa cum il privim noi europenii si americanii si cum este privit in tarile asiatice. Pentru ei este mult mai important sa faci miscare, fara sa existe motive; miscarea se intampla pur si simplu si in cel mai bun mod posibil. Este o diferenta majora intre Citius Altius Fortius si aici si acum si prin asta prezenta in eternitate!
Iti multumesc mult pentru provocare.
miercuri, 6 ianuarie 2010
Obiective in 2010
Astazi, pe Facebook, mi-a iesit ca in anul 2010 trebuie sa devin mai asertiva! De acord. Chiar am postat un comentariu in care spuneam ca intr-adevar mi-as dori sa pot sa-mi exprim mai mult dorintele, sa nu le mai reprim, sa ma gandesc mai mult la dorintele mele si mai putin la dorintele celorlalti. Este ceva la care lucrez de mult timp si este chiar ceva ce imi doresc foarte mult sa dobandesc! Asertivitatea este un deziderat pentru mine, poate mai mult decat un obiectiv pentru 2010!
Apoi am citit un articol despre cele trei intrebari pe care directorii trebuie sa si le puna la inceputul anului!
Asa e! La inceputul anului toti ne facem un bilant al anului trecut si ne fixam niste obiective pentru Noul An! Din pacate, facem lucru asta doar de maxim 2 ori pe an! (A doua oara este atunci cand este ziua noastra de nastere si nu suntem prea ocupati cu pregatirile pentru petrecere!) Dar cred ca este bine ca o facem si asa, chiar daca este foarte dificil sa stii sa iti fixezi cu adevarat niste obiective si sa iti dai seama care sunt prioritatile. Uneori un lucru minor poate fi extrem de important in reusita noastra, iar la lucrurile aparent nesemnificative nu ne gandim. Ce vreau eu sa spun cu asta?!
Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama de o chestie banala. “Obiectivele directorului” pot fi la fel de bine si ale mele! Raspunsurile pe care ar trebui sa le gaseasca un director sunt la fel de importante si pentru mine si fara a sta pe ganduri am acceptat provocarea autoarei Melissa Raffoni si am raspuns si eu.
Raspunsurile sunt inca in lucru! Dar mie mi-a placut acest exercitiu! Si mi-a placut tot articolul, pe care vi-l recomand (http://blogs.hbr.org/cs/2010/01/three_questions_executives_sho.html)!
PS. Imi pare foarte rau ca nu am citit acest articol inainte de Revelion, pentru ca dorinta mea de la 12 noaptea era sa am si eu un sef/director care sa aiba cele 8 caracteristici descrise de Melissa!!! Sau macar 7!!! Chiar si 6 m-ar fi multumit!!! Bine, bine, dar macar sa raspunda la cele trei intrebari!
Apoi am citit un articol despre cele trei intrebari pe care directorii trebuie sa si le puna la inceputul anului!
Asa e! La inceputul anului toti ne facem un bilant al anului trecut si ne fixam niste obiective pentru Noul An! Din pacate, facem lucru asta doar de maxim 2 ori pe an! (A doua oara este atunci cand este ziua noastra de nastere si nu suntem prea ocupati cu pregatirile pentru petrecere!) Dar cred ca este bine ca o facem si asa, chiar daca este foarte dificil sa stii sa iti fixezi cu adevarat niste obiective si sa iti dai seama care sunt prioritatile. Uneori un lucru minor poate fi extrem de important in reusita noastra, iar la lucrurile aparent nesemnificative nu ne gandim. Ce vreau eu sa spun cu asta?!
Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama de o chestie banala. “Obiectivele directorului” pot fi la fel de bine si ale mele! Raspunsurile pe care ar trebui sa le gaseasca un director sunt la fel de importante si pentru mine si fara a sta pe ganduri am acceptat provocarea autoarei Melissa Raffoni si am raspuns si eu.
1. If there was only one thing I could do to improve my business, what would it be and how would I make it happen?
2. If there was only one thing I could focus on to improve my personal performance, what would that be and how would I make it happen?
3. What messages am I not listening to or refusing to confront in my business and personal performance and how am I going to overcome that this year?
Raspunsurile sunt inca in lucru! Dar mie mi-a placut acest exercitiu! Si mi-a placut tot articolul, pe care vi-l recomand (http://blogs.hbr.org/cs/2010/01/three_questions_executives_sho.html)!
PS. Imi pare foarte rau ca nu am citit acest articol inainte de Revelion, pentru ca dorinta mea de la 12 noaptea era sa am si eu un sef/director care sa aiba cele 8 caracteristici descrise de Melissa!!! Sau macar 7!!! Chiar si 6 m-ar fi multumit!!! Bine, bine, dar macar sa raspunda la cele trei intrebari!
marți, 29 decembrie 2009
Ce este prietenia?
Ce este prietenia? Este atat de greu sa o explicat! Multi au incercat chiar s-o definesca, dar de fiecare data doar unul dintre aspectele prieteniei este surpins.
Pentru mine prietenia a fost mereu punctul meu slab. Eu am considerat oamenii care imi erau apropiati prieteni cu mult inainte sa-mi demonstreze acest lucru. A iesi in oras, la cumparaturi, a face sport impreuna sau a merge impreuna de colo pana colo nu inseamna neaparat prietenie. Prietenul este cel care nu te lasa balta. Este cel care nu concureaza cu tine, pentru ca intre voi nu este o competitie si, mai ales, prietenul nu se foloseste de tine sau de cei din jur, manipulandu-te pentru ca te considera naiv. Prietenul nu este mai destept decat tine, mai frumos, cu o pozitie mai buna decat a ta, dar nici mai prost, mai urat sau mai sarac. Intre prieteni exista un semn de egalitate. Iar cand acest semn lipseste, inseamna ca iti doresti sau isi doreste altceva de la relatia respectiva.
Dar, atunci cand cineva iti demonstreaza ca poti avea incredere in el/ea, ca ceea ce discuti cu el/ea ramane doar intre voi si cu toate astea nu exista semnul egalitatii intre voi, atunci mai putem vorbi despre prietenie? Cred ca daca as fi stiut raspunsul la acesta intrebare, nu ma mai chinuiam sa scriu toata povestea asta. Si cred ca si mie imi era mult mai bine acum! Pentru ca ce poate fi mai dezamagitor decat sa-ti dai seama ca un „prieten” nu iti este prieten!
Si cred ca am aflat si raspunsul la intrebare!!! NU, nu este vorba despre prietenie atunci cand nu exista semnul egalitatii intre doi oameni, indiferent de cat de mari confidenti sunt! Pana la urma cel care se simte inferior in acea relatie, din cauza frustrarilor va ceda! Iar acolo unde este invidie, nici nu poate fi vorba despre prietenie!
Pentru mine prietenia a fost mereu punctul meu slab. Eu am considerat oamenii care imi erau apropiati prieteni cu mult inainte sa-mi demonstreze acest lucru. A iesi in oras, la cumparaturi, a face sport impreuna sau a merge impreuna de colo pana colo nu inseamna neaparat prietenie. Prietenul este cel care nu te lasa balta. Este cel care nu concureaza cu tine, pentru ca intre voi nu este o competitie si, mai ales, prietenul nu se foloseste de tine sau de cei din jur, manipulandu-te pentru ca te considera naiv. Prietenul nu este mai destept decat tine, mai frumos, cu o pozitie mai buna decat a ta, dar nici mai prost, mai urat sau mai sarac. Intre prieteni exista un semn de egalitate. Iar cand acest semn lipseste, inseamna ca iti doresti sau isi doreste altceva de la relatia respectiva.
Dar, atunci cand cineva iti demonstreaza ca poti avea incredere in el/ea, ca ceea ce discuti cu el/ea ramane doar intre voi si cu toate astea nu exista semnul egalitatii intre voi, atunci mai putem vorbi despre prietenie? Cred ca daca as fi stiut raspunsul la acesta intrebare, nu ma mai chinuiam sa scriu toata povestea asta. Si cred ca si mie imi era mult mai bine acum! Pentru ca ce poate fi mai dezamagitor decat sa-ti dai seama ca un „prieten” nu iti este prieten!
Si cred ca am aflat si raspunsul la intrebare!!! NU, nu este vorba despre prietenie atunci cand nu exista semnul egalitatii intre doi oameni, indiferent de cat de mari confidenti sunt! Pana la urma cel care se simte inferior in acea relatie, din cauza frustrarilor va ceda! Iar acolo unde este invidie, nici nu poate fi vorba despre prietenie!
vineri, 6 noiembrie 2009
Despre revolta mea de astazi
Imi este sila! Trec de la indiferenta la nervi, apoi la dezgust si dupa la resemnarea ca de unde nu e, nu ai ce sa ceri… Ma uit la stiri si imi vine sa urlu! Astazi la birou cand am aflat de noua propunere a domnului presedinte pentru functia de Prim Ministru nici nu am luat-o in seama. Mi se parea o gluma! Dar nu este o gluma! Este adevarat! Efectiv ma simt jignita! Dar in acelasi timp imi este si sila! Imi este sila de tot ce se intampla in tara asta si ma revolta ce poate face un singur om cu un popor intreg!
Nu pot sa cred cat de idoti suntem cu totii! Pur si simplu lasam un om sa isi bata joc de noi toti si nu facem nimic! Si totusi... pe langa revolta pe care o simt, si frustrarea, exista si o profunda ingrijorare!!! Dupa ce ca am ajuns un popor de oameni saraci, tristi si necajiti, se pare ca nu ne mai intereseaza nici de acele lucruri pe care le consideram sfinte acum 20 de ani: LIBERTATEA (libertatea umana, libertatea de a alege, de a te exprima, de a vota). Nu ne mai intereseaza ca suntem umiliti si batjocoriti, ca unii ne rad in fata de cat de prosti suntem si ca acesta indifirenta ne poate intoarce la Epoca de Aur, dar cu alti actori!
Nu stiu ce se va inatampla in viitor, dar ma ingrijoreaza din ce in ce mai mult soarta noastra. Nu pot sa cred ca romanii sunt atat de prosti, ca nu isi dau seama de ce se intampla in jurul lor! Stiu ca suntem mult prea servili pentru a putea avea curajul de a ne manifesta revolta, dar sper ca "mamaliga" va mai exploda inca o data!!! Iar daca nu, pentru tineri cred ca exista o singura solutie: ultimul care pleca din tara sa stinga lumina! Problema va ramane pentru cei care nu mai sunt la varsta la care sa plece in lumea larga!!! Parintii nostri probabil ca nu se vor mai simti in stare sa o ia de la capat in alta parte si ar trebui sa ne gandim la o solutie si pentru ei. Poate vom construi o enclava in care sa ne manifstam ca oamenii si sa fim tratati ca atare, in care drepturile noastre sa nu fie incalcate si in care sa putem trai fara Prim-ministrii-marionete sau presedinti-tirani!
Insa cel mai bine ar fi ca acesta enclava sa se numeasca Romania!
PS Imi cer scuze pentru ca am numit romanii "prosti si idioti"! Cu siguranta nu suntem toti la fel!!!
Nu pot sa cred cat de idoti suntem cu totii! Pur si simplu lasam un om sa isi bata joc de noi toti si nu facem nimic! Si totusi... pe langa revolta pe care o simt, si frustrarea, exista si o profunda ingrijorare!!! Dupa ce ca am ajuns un popor de oameni saraci, tristi si necajiti, se pare ca nu ne mai intereseaza nici de acele lucruri pe care le consideram sfinte acum 20 de ani: LIBERTATEA (libertatea umana, libertatea de a alege, de a te exprima, de a vota). Nu ne mai intereseaza ca suntem umiliti si batjocoriti, ca unii ne rad in fata de cat de prosti suntem si ca acesta indifirenta ne poate intoarce la Epoca de Aur, dar cu alti actori!
Nu stiu ce se va inatampla in viitor, dar ma ingrijoreaza din ce in ce mai mult soarta noastra. Nu pot sa cred ca romanii sunt atat de prosti, ca nu isi dau seama de ce se intampla in jurul lor! Stiu ca suntem mult prea servili pentru a putea avea curajul de a ne manifesta revolta, dar sper ca "mamaliga" va mai exploda inca o data!!! Iar daca nu, pentru tineri cred ca exista o singura solutie: ultimul care pleca din tara sa stinga lumina! Problema va ramane pentru cei care nu mai sunt la varsta la care sa plece in lumea larga!!! Parintii nostri probabil ca nu se vor mai simti in stare sa o ia de la capat in alta parte si ar trebui sa ne gandim la o solutie si pentru ei. Poate vom construi o enclava in care sa ne manifstam ca oamenii si sa fim tratati ca atare, in care drepturile noastre sa nu fie incalcate si in care sa putem trai fara Prim-ministrii-marionete sau presedinti-tirani!
Insa cel mai bine ar fi ca acesta enclava sa se numeasca Romania!
PS Imi cer scuze pentru ca am numit romanii "prosti si idioti"! Cu siguranta nu suntem toti la fel!!!
sâmbătă, 19 septembrie 2009
DESPRE PERSONALITATEA ŞEFULUI
Aproape întotdeauna şeful este acela care încearcă să-şi controleze subalternii. După o discuţie cu cea mai bună prietenă a mea, am constatat că toţi şefii sunt la fel. Sau că, cel puţin la fiecare loc de muncă este un astfel de şef. Şi aici mă refer la cei bolnavi de putere, uneori chiar tiranici, care nu pot negocia ceva şi evită cu obstinaţie situaţiile de acest gen, iar atunci când nu pot evita o astfel de mediere, este musai să obţină toate avantajele pe care le-a dorit de la bun început! Şi, bineînţeles, fără a da ceva în schimb!
Unor astfel de persoane, li se cuvine lor totul, iar tu nu ai dreptul la nimic. Au un adevărat cult cu privire la libertate şi independenţă, dar nu vor ezita nicio singură clipă să o încalce pe a ta. Ghidându-se după principiul că „Şeful controlează totul”, le interesează absolut totul: de la ce faci la serviciu, cu cine stai de vorbă la serviciu, inclusiv toate relaţiile profesionale ale tale, dar şi... surpriză!!!: ce faci tu în timpul tău liber! Este o persoană extrem de intruzivă, care pătrunde în viaţa ta şi care începe să ţi-o dirijeze. Dar nu uitaţi că nu se foloseşte de mijloace directe! Întotdeauna va şti să se facă plăcută, vei crede că puteţi comunica, discuta, negocia, dar de fapt, scopul ei/lui e să te subordoneze, să te dreseze, să te folosească, să îţi submineze încrederea în propriile forţe. Şi asta pentru că vorbim despre o persoană care nu are încredere în propriile forţe, şi implicit un nivel al respectului de sine foarte scăzut…
Poate din această cauză şi sistemul ei/lui de valori este unul răsturnat şi va apela de fiecare dată la mijloace oculte. Nu ştie să-şi rezolve problemele decât aşa, mişeleşte: se foloseşte de alţii, deformează realitatea, relatează doar părţile care o/îl avantajează.
Nu de puţine ori apelează la şantajul emoţional, cerşind compasiunea celor din jur, chiar dacă nu are niciun pic de îngăduinţă, înţelegere sau mărinimie pentru cei din jur. Pentru ea/el, acestea sunt slăbiciuni şi chiar dacă se foloseşte de ele sau le mimează (pentru că dă bine!), o/îl dezgustă „sentimentalismele”, fiind de multe ori ironic(ă) cu cei care-şi manifestă şi partea de emoţie.
De cele mai multe ori, şeful are şi o stare de spirit foarte labilă! Trece rapid de la o stare la alta. Asta se poate explica prin faptul că îi este frică. Pur şi simplu, atunci când i se face frică nu mai înţelege nimic, nu mai vede nimic, dar nici nu mai cred nimic şi are reacţii disperate! După ce singur(ă) descoperă o soluţie se linişteşte, poate să fie la fel de zâmbitor (zâmbitoare) şi de drăguţ(ă), ca înaintea „furtunii”.
Acest şef se va înconjura întotdeauna de o şleahtă de lingăi, în care va avea o încredere oarbă, fără să-şi dea seama că ei nu sunt doar slugarnici, ei sunt nişte parveniţi, care au ajuns într-un anumit post întâmplător sau nu şi care fac asta pentru că ştiu că numai aşa pot ocupa respectivul post. Din punct de vedere profesional aceşti linguşitori nu au habar de nimic!
Oamenii care sunt bine pregătiţi sunt periculoşi, pentru că, cine ştie cum şi prin ce mijloace ar putea să-i ia locul! Ei întotdeauna primesc cele mai puţine informaţii şi sunt ţinuţi cât mai departe de realitate. În plus, aceşti oameni pot veni cu sugestii sau recomandări, care niciodată nu sunt bune! Dar să nu te miri dacă peste câteva zile ideea şefului este chiar cea pe care ai sugerat-o tu!
Nu numai sugestiile şi recomandările nu sunt permise când ai un astfel de şef! Să nu cumva să-l contrazici sau să-i spui că ceva nu este bine! Din acel moment eşti duşmanul ei/lui declarat, pentru că ai cutezat „să te crezi mai deştept” decât ea/el. Nu suportă criticile, de aceea le ia ca pe un afront personal.
Şeful este întruchiparea individualismului şi a histrionismului! Va încerca prin orice mijloace să se autopropulseze în căutarea gloriei personale. Se va afişa la toate cocteilurile şi la toate manifestările unde este invitat, pentru că acestea îi ridică stima de sine, chiar dacă, în realitate se teme de interacţiunea cu cei din jur.
Aş mai putea enumera: intoleranţă la frustrări, omnipotenţă, tendinţe paranoide manifestate prin suspiciune maladivă sau rigiditate absurdă, ipohondrie, narcisism etc., dar, sincer, m-am încărcat prea mult cu aceste lucruri! Aşa că am să conchid!
Din nefericire, există o grămadă de astfel de şefi! Şi tu ai întâlnit un astfel de şef, nu-i aşa? Partea şi mai proastă este că ei sunt nişte oameni bolnavi, care au o fixaţie legată de control. Iar ei trebuie ajutaţi! Aşa că, haideţi să punem mână de la mână şi să-i trimitem acolo unde aceste persoane au parte de ajutor specializat!
Sau haideţi să încercăm să nu mai lăsăm astfel de oameni să ne conducă vieţile şi nu vă mai lăsaţi subjugaţi de ei!!!
Unor astfel de persoane, li se cuvine lor totul, iar tu nu ai dreptul la nimic. Au un adevărat cult cu privire la libertate şi independenţă, dar nu vor ezita nicio singură clipă să o încalce pe a ta. Ghidându-se după principiul că „Şeful controlează totul”, le interesează absolut totul: de la ce faci la serviciu, cu cine stai de vorbă la serviciu, inclusiv toate relaţiile profesionale ale tale, dar şi... surpriză!!!: ce faci tu în timpul tău liber! Este o persoană extrem de intruzivă, care pătrunde în viaţa ta şi care începe să ţi-o dirijeze. Dar nu uitaţi că nu se foloseşte de mijloace directe! Întotdeauna va şti să se facă plăcută, vei crede că puteţi comunica, discuta, negocia, dar de fapt, scopul ei/lui e să te subordoneze, să te dreseze, să te folosească, să îţi submineze încrederea în propriile forţe. Şi asta pentru că vorbim despre o persoană care nu are încredere în propriile forţe, şi implicit un nivel al respectului de sine foarte scăzut…
Poate din această cauză şi sistemul ei/lui de valori este unul răsturnat şi va apela de fiecare dată la mijloace oculte. Nu ştie să-şi rezolve problemele decât aşa, mişeleşte: se foloseşte de alţii, deformează realitatea, relatează doar părţile care o/îl avantajează.
Nu de puţine ori apelează la şantajul emoţional, cerşind compasiunea celor din jur, chiar dacă nu are niciun pic de îngăduinţă, înţelegere sau mărinimie pentru cei din jur. Pentru ea/el, acestea sunt slăbiciuni şi chiar dacă se foloseşte de ele sau le mimează (pentru că dă bine!), o/îl dezgustă „sentimentalismele”, fiind de multe ori ironic(ă) cu cei care-şi manifestă şi partea de emoţie.
De cele mai multe ori, şeful are şi o stare de spirit foarte labilă! Trece rapid de la o stare la alta. Asta se poate explica prin faptul că îi este frică. Pur şi simplu, atunci când i se face frică nu mai înţelege nimic, nu mai vede nimic, dar nici nu mai cred nimic şi are reacţii disperate! După ce singur(ă) descoperă o soluţie se linişteşte, poate să fie la fel de zâmbitor (zâmbitoare) şi de drăguţ(ă), ca înaintea „furtunii”.
Acest şef se va înconjura întotdeauna de o şleahtă de lingăi, în care va avea o încredere oarbă, fără să-şi dea seama că ei nu sunt doar slugarnici, ei sunt nişte parveniţi, care au ajuns într-un anumit post întâmplător sau nu şi care fac asta pentru că ştiu că numai aşa pot ocupa respectivul post. Din punct de vedere profesional aceşti linguşitori nu au habar de nimic!
Oamenii care sunt bine pregătiţi sunt periculoşi, pentru că, cine ştie cum şi prin ce mijloace ar putea să-i ia locul! Ei întotdeauna primesc cele mai puţine informaţii şi sunt ţinuţi cât mai departe de realitate. În plus, aceşti oameni pot veni cu sugestii sau recomandări, care niciodată nu sunt bune! Dar să nu te miri dacă peste câteva zile ideea şefului este chiar cea pe care ai sugerat-o tu!
Nu numai sugestiile şi recomandările nu sunt permise când ai un astfel de şef! Să nu cumva să-l contrazici sau să-i spui că ceva nu este bine! Din acel moment eşti duşmanul ei/lui declarat, pentru că ai cutezat „să te crezi mai deştept” decât ea/el. Nu suportă criticile, de aceea le ia ca pe un afront personal.
Şeful este întruchiparea individualismului şi a histrionismului! Va încerca prin orice mijloace să se autopropulseze în căutarea gloriei personale. Se va afişa la toate cocteilurile şi la toate manifestările unde este invitat, pentru că acestea îi ridică stima de sine, chiar dacă, în realitate se teme de interacţiunea cu cei din jur.
Aş mai putea enumera: intoleranţă la frustrări, omnipotenţă, tendinţe paranoide manifestate prin suspiciune maladivă sau rigiditate absurdă, ipohondrie, narcisism etc., dar, sincer, m-am încărcat prea mult cu aceste lucruri! Aşa că am să conchid!
Din nefericire, există o grămadă de astfel de şefi! Şi tu ai întâlnit un astfel de şef, nu-i aşa? Partea şi mai proastă este că ei sunt nişte oameni bolnavi, care au o fixaţie legată de control. Iar ei trebuie ajutaţi! Aşa că, haideţi să punem mână de la mână şi să-i trimitem acolo unde aceste persoane au parte de ajutor specializat!
Sau haideţi să încercăm să nu mai lăsăm astfel de oameni să ne conducă vieţile şi nu vă mai lăsaţi subjugaţi de ei!!!
miercuri, 16 septembrie 2009
De ce (nu) trebuie să fim lideri sindicali?
Un lider sindical trebuie să fie foarte bine pregătit, să cunoască foarte bine interesale sale şi ale celor pe care îi reprezintă. El trebuie să fie deschis tuturor problemelor pe care salariaţii le pun, să stea de vorbă cu ei, cu fiecare în parte şi să încerce să le rezolve problemele. Iar dacă problemele nu pot fi rezolvate ori depăşesc cadrul legal, să ştie să dea răspunsul adecvat şi să se asigure că cel care are o problemă a înţeles ceva. Liderul sindical îl reprezintă pe angajat şi îi apără interesele.
Un lider sindical trebuie să înţeleagă foarte bine noţiunea de democraţie, să cunoască legile şi să ştie să le aplice. Iar pentru el este un atu să cunoască şi problemele specifice cu care se confruntă angajaţii, mai ales dacă a fost şi el angajat în domeniul respectiv.
De ce în România liderul sindical este privit ca un "duşman al poporului"? Păi, poate pentru că România este condusă de aceiaşi "dinozauri", care nu vor să renunţe la scunul lor şi la avantajele pe care le obţin atunci când se află la conducere. Şi pentru că aceşti "dinozauri" au, de cele mai multe ori, concepţii comuniste şi învechite, care nu au nici cea mai mică legătură cu democraţia. Şi pentru că suntem un popor care nu avem nicio legătură cu respectul. Pentru "dinozauri" respect înseamnă să fi servil şi umil, iar cel care are putere nu are nevoie să dea dovadă de respect, pentru că el are controlul. El este preocupat doar să-ţi arate cât de mic şi de r***t eşti tu, iar dacă el mai are un superior se va comporta la fel de servil faţă de cel care-şi poate exercita puterea asupra lui.
Şi ştiţi care este culmea? Oricine se manifestă diferit şi îşi ştie să îşi apare interesele, să argumenteze şi să nu se lase umilit şi prostit este considerat o ameninţare. Iar acum, din ce în ce mai des, aud că acestor oameni li se spune că ar trebui să se facă lideri sindicali!!! Ca şi când asta este un lucru jignitor şi degradant.
De ce în România este jignitor şi degradant să şti să-ţi aperi interesul? Cred că dacă dau răspunsul la acestă întrebare intru într-un cerc vicios. Aşa că nu am să continui!
Mai degrabă aş dori să aflu răspunsurile la întrebări ca "Când fiecare român îşi va vedea de treaba lui (şi doar a lui)?", "Când vom accepta că fiecare om are drepturi şi că dacă nu a obţinut o funcţie de conducere nu trebuie să fie umilit şi batjocorit de ceilalţi?", "Când şefii vor înţelege că nu ei deţin adevărul suprem şi că, de fapt, nici nu există aşa ceva?", dar, din păcate, nimeni nu poate să îmi spună aceste lucruri...
Un lider sindical trebuie să înţeleagă foarte bine noţiunea de democraţie, să cunoască legile şi să ştie să le aplice. Iar pentru el este un atu să cunoască şi problemele specifice cu care se confruntă angajaţii, mai ales dacă a fost şi el angajat în domeniul respectiv.
De ce în România liderul sindical este privit ca un "duşman al poporului"? Păi, poate pentru că România este condusă de aceiaşi "dinozauri", care nu vor să renunţe la scunul lor şi la avantajele pe care le obţin atunci când se află la conducere. Şi pentru că aceşti "dinozauri" au, de cele mai multe ori, concepţii comuniste şi învechite, care nu au nici cea mai mică legătură cu democraţia. Şi pentru că suntem un popor care nu avem nicio legătură cu respectul. Pentru "dinozauri" respect înseamnă să fi servil şi umil, iar cel care are putere nu are nevoie să dea dovadă de respect, pentru că el are controlul. El este preocupat doar să-ţi arate cât de mic şi de r***t eşti tu, iar dacă el mai are un superior se va comporta la fel de servil faţă de cel care-şi poate exercita puterea asupra lui.
Şi ştiţi care este culmea? Oricine se manifestă diferit şi îşi ştie să îşi apare interesele, să argumenteze şi să nu se lase umilit şi prostit este considerat o ameninţare. Iar acum, din ce în ce mai des, aud că acestor oameni li se spune că ar trebui să se facă lideri sindicali!!! Ca şi când asta este un lucru jignitor şi degradant.
De ce în România este jignitor şi degradant să şti să-ţi aperi interesul? Cred că dacă dau răspunsul la acestă întrebare intru într-un cerc vicios. Aşa că nu am să continui!
Mai degrabă aş dori să aflu răspunsurile la întrebări ca "Când fiecare român îşi va vedea de treaba lui (şi doar a lui)?", "Când vom accepta că fiecare om are drepturi şi că dacă nu a obţinut o funcţie de conducere nu trebuie să fie umilit şi batjocorit de ceilalţi?", "Când şefii vor înţelege că nu ei deţin adevărul suprem şi că, de fapt, nici nu există aşa ceva?", dar, din păcate, nimeni nu poate să îmi spună aceste lucruri...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)