Ivona Potzaichin

Lumea erudiților

2011-12-27T12:39:00.000-08:00

Există o lume a celor erudiți. Care sunt din ce în ce mai mulți. Mă uimește câți oameni au devenit erudiți și ”culți în cap”! Iar de cele mai multe ori erudiția este mână în mână cu snobismul. Zilele trecute am aflat care este ultima ”fitză”: să mergi la ceainărie și.... să citești! Wow!!!! Dar de când este mai comod să mă duc într-un loc public să stau să citesc? De când canapeau mea sau patul meu nu mă mai mulțumesc? De ce trebuie să mă duc să stau încotoșmonată cu o grămadă de haine pe mine și încălțată cu cizme ca să citesc o carte? Doamne!!! Mi se pare atât de stupid și de artificial să fac asta! Cititul este o chestie atât de personală... de ce să îmi doresc s-o fac publică, ba chiar s-o împărtășesc cu niște necunoscuți? Mă uimește câtă nevoie au unii oameni de confirmări sau de a părea ceea ce nu sunt. Este dureros să văd chinul prin care trec unii cunoscuți de-ai mei. Există o nevoie bolnăvicioasă în societatea noastră de a face lucruri deosebite. Mi s-a întâmplat să văd și chiar am cunoscut persoane ”simpluțe” (și am folosit acest termen pentru că nu vreau să le jignesc pe acele persoane care se recunosc) care sunt înnebunite să meargă la teatru, dar care nu cunosc semnificația a mai mult de 100 de cuvinte. Sigur că este de admirat faptul că își doresc să se dezvolte, dar ... să nu uite dicționarul! Sau mă mai uimește emulația din rândul acestor persoane care merg la spectacole de balet sau de operă, dar dacă le dai să asculte o arie habar nu au de cine a fost compusă, nu mai spun de numele ei! Acești oameni sunt cei care sunt intelectualii zilelor noastre. Acești oameni sunt cei care atunci când pe Facebook este postată o ”cauză nobilă” o preiau și o distribuie în secunda următoare. Și devin apărători înverșunați ai cauzei respective, pentru că asta ”dă bine”. Acești intelectuali sunt persoane fine, care postează multe colinde (străine neapărat) în zilele de Crăciun sau melodii despre ploaie când afară plouă sau despre vacanță atunci când pleacă un weekend la mare.
De ce? Îmi tot vine să mă întreb de ce suntem atât de dornici să ne arătăm într-un cu totul alt fel decât suntem. ”Decât că” așa suntem. Însă mă tot întreb de ce există acestă dorință de a epata. Mă fascinează și mă uimește de unde vine nevoia asta atât de acerbă! Sigur că ceva îmi vine în minte, dar mi-ar plăcea să găsesc o explicație pentru că eu văd aceste manifestări ca pe niște dorințe agresive de a impresiona prin comportament. În ziua de astăzi găsești în orice revistă pentru femei niște trucuri prin care să impresionezi partenerul sau la birou șeful. Dar de ce este neoie să impresionăm prin niște trucuri sau să mergem în locuri în care nu ne simțim bine sau să facem diferite chestii pe care nu le înțelegem. Doar pentru că așa este ”cool”. Dar de ce este nevoie de atâta chin și de ce le este atât de greu să trăiască cu ele însele?
Trăim într-o lume de măști în care uităm să mai fim noi. Trăim într-o lume în care ne chinuim pentru că nu ne mai cunoaștem și nici nu ne mai recunoaștem. Lupta cu tine esteo luptă atât de grea și nimeni nu mai este dispus să o ducă. Este prea dureros să-ți recunoști ție că ai pierdut o luptă. Poate este cel mai dureros lucru. Și atunci ce faci?... Păi te îmbraci frumos, cu hainele bune, te aranjezi (fardezi), te parfumezi și te duci la ceainărie unde iei o carte și citești. Și poate și socializezi cu cineva (adică flirtezi sau și mai bine zis agați)... Desigur, acea minunată persoană va fi tot intelectuală, fină, cu aceleași preocupări intelectuale, poate chiar aceleași gusturi muzicale.

Durerea de a fi cine nu esti

2011-01-27T11:19:00.000-08:00

Imi este atat de cunoscut acest sentiment. Imi este cunoscut, dar totusi il simt atat de indepartat. Si ma bucur ca astazi nu-l mai traiesc. Insa astazi am cunoscut sentimentul de mila profunda fata de cei cunoscuti care se chinuie sa devina cine nu sunt.
Imi amintesc cat de chinuitor era! Chiar imi pare rau cand vad oameni care se zbat si care nu reusesc sa se regaseasca. Da, astazi mi-a fost mila de acele persoane care ar face orice pentru a primi confirmari de la ceilalti. Ce lupta! Ce chin! Ce viata plina de semne de intrebare fara sa poti sa ai vreun raspuns! De fapt, sa nu iti permiti sa ai un raspuns, pentru ca nu stii daca ceilalti il vor accepta. Si daca nu-ti accepta punctul de vedere, nu te accepta nici pe tine. Si umbla asa cautand in continuu confirmari...
Noroc ca exista moda si publicitatea. Macar o parte din cautarile acestor oameni sunt rezolvate. Ei stiu care este trend-ul din acest sezon, stiu ca trebuie sa poarte cutare marca de haine (pe care si-o permit mai mult sau mai putin), de pantofi, de chiloti sau de ceasuri. Cel putin acest aspect este rezolvat, desi cred ca si asa unii dintre ei devin nefericiti, atunci cand nu-si pot permite sa cumpere ceva de la o anumita firma. Si chinul de a fi cine nu sunt continua!
Apoi, exista moda de a face anumite chestii. Si nu conteaza ca poate au depasit varsta la care puteau sa faca lucrurile respective sau pur si simplu nu li se potrivesc personalitatii lor. Dar acum am observat ca este cool sa experimentezi. Iar acesti oameni experimenteaza chestiile pe care le face toata lumea. Mergem, facem, zicem, sunt expresiile la moda. Toate verbele se regasesc in discutii numai la persoana I plural. Singularul a disparut. Cand s-a intamplat ultima data sa auziti pe cineva spunand Astazi ma duc singur la film, pentru ca asta vreau eu sa fac. Nu mai exista eu in viata noastra, in afara celor patru pereti de-acasa. Si asta pentru ca eu in societate a disparut. Si a disparut pentru ca oamenii nu mai stiu cine sunt. Nu mai spun ce gandesc, nu mai fac ce si-ar dori, nu mai isi permit sa greseasca, sa rateze sau sa ceara ajutorul. Oamenii din jur nu se mai recunosc. Nu isi mai cunosc valoarea (sau lungul nasului). Si chiar daca uneori se subevalueaza sau se suprainvestesc, ei continua aceiasi lupta, aceiasi zbatere. Iar asta se intampla pentru ca isi formeaza imaginea despre ei bazandu-se pe succesul financiar, pe pozitia sociala sau pe infatisarea fizica. Si apropo de aspect... Efectiv ii plang pe aceia care se duc la sala si baga in ei suplimente cu tot felul de cacaturi in ele, se omoara tragand de fiare, reusesc sa faca niste bicepsi, tricepsi etc. impresionanti si la minus 10 grade Celsius umbla in maieu si cu o geaca pe care nu stiu cum s-o scoata mai repede de pe ei. Am senzatia ca, in momentul in care intra intr-o incapere, gecile respective ii frig, atat de repede sunt lepadate pentru a fi admirate torsurile musculoase.
Dar sa revin. Cateodata am impresia ca exista o lista pe care o au aceste persoane si in care bifeaza: ce este de bun gust sa aiba, ce trebuie sa faca, ce masina trebuie sa-si cumpere, cum sa fie sotul/sotia, cati copii trebuie sa aiba si cum sa fie ei, ce anume trebuie sa simta in anumite situatii, ce trebuie sa mai dobandeasca, ce trebuie sa arate, ce trebuie sa poarte, cand, unde, cum... Si exista subpuncte la subpunctele din lista asta. Si in fiecare zi mai apare ceva care trebuie trecut in lista si... ajung sa traiasca o viata care nu este a lor.
In astfel de momente imi dau seama cat de dureros este sa nu stii cine esti. Si realizez cat de fericita si se linistita sunt eu!

Invidia

2010-09-14T04:19:00.000-07:00

Nu pot să spun că nu am invidiat pe nimeni în viaţa mea. Aş fi ipocrită să nu recunosc acest lucru. Probabil cel mai mult am invidiat-o pe prietena mea cea mai bună din copilărie. Şi o invidiam pentru familia ei. Vroiam şi eu să am o familie ca a ei, numeroasă şi armonioasă. Însă, cu timpul, invidia a pălit şi mi-am dat seama că şi eu sunt invidiată pentru familia mea şi mai ales pentru părinţii mei. Şi trebuie să recunosc: sunt un om extrem de norocos, am o familie minunată şi nişte părinţi pe care Dumnezeu nu putea să-i aleagă mai buni. Aşadar, dintr-un om care nutrea invidia, am ajuns să fiu obiectul invidiei celorlalţi.
Invidie sau admiraţie?
Admiraţia este atunci când ne dorim să fim sau să avem ceva ce altcineva îl posedă, dar fără să ne dorim să-l deposedăm de acel lucru. Admiraţia este un lucru care, în general, ridică stima de sine a celui care este obiectul admiraţiei unei alte persoane. În plus, admiraţia este benefică şi pentru cel care admiră, pentru că ea motivează, iar motivaţia poate duce la progres. Cu alte cuvinte, consider că a admira pe cineva este ceva pozitiv, bilateral. Şi, cu alte cuvinte, nu cred că admiraţia poate deranja pe cineva.
Ce se întâmplă atunci când ne dorim doar pentru noi acele lucruri pe care le posedă altcineva? Ce se întâmplă atunci când suntem incapabil să mai suportăm virtuţile sau succesele celorlalţi? Atunci apare invidia. Fără îndoială e dureroasă compararea zi de zi cu altcineva. E dureroasă, însă mult mai suportabilă decât ruşinea de-a te observa pe tine aşa cum eşti. Şi este mult mai facil să găseşti sursa tuturor frustrărilor sau eşecurilor din viaţa ta în altă persoană. Şi cât de departe poţi merge cu această invidie? Cu siguranţă există persoane pentru care invidia devine o chestiune patologică. Şi totuşi, nu vreau să fac un tratat despre cât poate fi de nemărginită invidia... Şi nici cât de labilă emoţional poate fi o astfel de persoană sau cât de scăzută poate fi stima de sine în aceste cazuri.
Iar dacă invidia este o scuză a unei persoane incapabile, persoana care reprezintă obiectul invidiei nu are nicio „vină”? Ceea ce mă preocupă pe mine sunt mai degrabă trăirile persoanei invidiate. Categoric, în primă fază consideri invidia ca fiind admiraţie. Apoi începi şi observi: hainele voastre încep să semene extrem de mult. Uneori coafura este identică. Persoanei respective încep să-i placă exact acelaşi culori ca şi ţie. Aceleaşi forme. Începeţi să aveţi aceleaşi preferinţe culinare, muzicale, de petrecere a timpului liber. Şi brusc realizezi că tu nu mai eşti atât de diferit cum erai. Chiar, pe zi ce trece, începi să te identifici cu acea persoană cu care, până nu cu mult timp în urmă, nu aveai nimic în comun. Sau cel puţin asta credeai tu. Iar în final, totul sfârşeşte prin a-ţi fi „atacate” persoanele dragi şi importante. Şi totuşi... Cât de mult te poate deranja acest lucru? Din ce punct acest lucru nu mai este plăcut pentru tine, obiectul adoraţiei?
Într-adevăr, e deranjant. Te întrebi în primă fază cu ce ai greşit. Te întrebi dacă nu cumva eşti mult prea lăudăros, pentru că atunci când ne lăudăm la nesfârşit şi ne punem în permanenţă într-o lumină pozitivă nu facem decât să producem inevitabilul: fie atragem invidia celorlalţi, fie antipatia lor, atunci când laudele noastre sunt nefondate. Apoi îţi dai seama că se poate spune orice despre tine, dar nu că ai fi un lăudăros. Şi atunci care este vina ta? Vina ta este că ai primit de la viaţă anumite lucruri sau pur şi simplu le-ai obţinut prin eforturile tale şi ai ştiut să le şi menţii. Cu alte cuvinte, tu ai obţinut acele lucruri şi ai ştiut să le valorifici. Iar alţii sunt incapabili să facă acest lucru. Şi acei alţii te vor invidia, pentru că sunt incapabili să-şi vadă limitele. Şi pentru că ei nu pot aprecia ceva ce lor le lipseşte. Ei doar doresc să devină ceva ce probabil nu vor ajunge sau nu vor avea niciodată. Iar aceşti oameni mici nu ar trebui să afecteze pe nimeni niciodată!
Recunosc, eu am invidiat în trecutul meu. Iar acum, chiar dacă nu mai nutresc astfel de sentimente, m-am lăsat afectată de un astfel de om mic. Şi am greşit. Am dat mult prea mare importanţă unui om care este înrobit în propria-i existenţă, încătuşat în propriile sale dorinţe şi frustrări.

Inca un Paste fericit!

2010-04-04T08:06:00.000-07:00

Astazi este prima zi de Pasti. Hristos a inviat! Aseara, ca tot romanul, am fost la biserica si am luat Lumina sfanta. Am stat acea juma de ora cu totii la slujba si plini de piosenie ne-am dus sa ne infruptam din bucatele pregatite cu multa atentie. Si uite asa am mai petrecut o noapte de Inviere. Si toate astea dupa ce pregatirile pentru acest ospat au inceput cu vreo doua saptamani inainte. Oricum in Saptamana mare cu greu mai gaseai pe cineva care sa fie preocupat de altceva in afara sarbatorii Invierii! Iar in Joia si in Vinerea Mare cu greu mai gaseai pe cineva la locul de munca. Toata lumea era intrata in focul pregatirilor! Nimic nu mai conta pentru crestinii ortodocsi! Invierea Domnului si atat! Si tot in asteptarea marii sarbatori au inceput sa curga si mesajele cu urari. Urari de la cele traditionale, la cele simple, cu Paste fericit, pana la cele “dragalase” cu iepurasi si oua inrosite… Cati dintre voi ati avut rabdarea sa le cititi pe toate!!! Si cu toate astea toti le primim si le trimitem. Sunt cea mai simpla modalitate de-a le arata celorlalti ca ne-am “gandit” la ei. Ne-am gandit atat de mult, incat un telefon ar fi insemnat prea mult! Iar in SMS ii anuntam ca Isus le-a intrat in casa pe ramuri salcii si crengi de cires sau ca iepurasul le-a adus linistea in casa! Pai si eu unde eram? Eu nu eram acasa, ca eu nu i-am vazut! Ptiu, norocul meu e ca imi functioneaza inca telefonul, ca nu m-a lasat bateria de la atatea mesaje primite! Altfel nu as fi stiut ce se intampla in casa mea! Sau, mai sunt mesajele de la colegii de serviciu, care de cele mai multe ori sunt atat de impersonale, incat ne intrebam cum de exista atat de multe formulari ale aceluiasi “Paste fericit!”. Mesajele de la colegi le iubesc cel mai mult! De ce trebuie sa-mi ureze sa petrec alaturi de cei dragi, o persoana cu care imi petrec mai mult de jumatate din zi! Bineinteles ca sunt cu cei dragi, pentru ca nu sunt la birou cu tine! Iar in timpul meu liber, este normal sa fiu cu cei dragi mie! Sau mai sunt cele care imi transmit urari de liniste si bucurie sufleteasca! De ce trebuie sa-mi ureze mie un coleg liniste si pace interioara? Cumva, in ultima vreme am fost nelinistita la serviciu, am avut vreo criza de isterie, am dat vreo dovada ca sunt la capatul puterilor si ca imi pun capat zilelor la primul esec pe care-l voi intampina sau m-am urcat pe balustrada balconului si am amenintat ca ma arunc in gol? De ce noi, romanii, simtim nevoia sa fim atat de ipocriti?! Si de ce trebuie sa facem atata parada de credinta noastra? Ce alte persoane, cu alte orientari religioase, mai fac la fel ca noi? In ceilalti ani nici nu stiti cand este Pastele la catolici sau cand este Ramadanul sau Purimul! Si asta nu din pricina ignorantei noastre, ci din cauza ca “ceilalti” nu sunt la fel de ostentativi ca noi, ca nu fac parada de credintele lor religioase. Dragii mei, credinta este o chestiune personala, care tine de spiritualitatea fiecaruia si care trebuie traita, nu trebuie afirmata la nivel declarativ!
Asadar, Paste fericit!

Campioni sau super-atleti?

2010-03-09T07:56:00.000-08:00

De la Usain Bolt la Rafa Nadal, sportivii de elita din zilele noastre sunt mai atletici, mai rapizi şi mai puternici decât oricând. Dar cât timp va mai dura pana aceasta perfectiune va ajunge la acel nivel la care nu vor mai exista infrangeri in sport? Acesta intrebare apare in conditiile in care tehnologia avanseaza atat de rapid incat perfectiunea nu mai este ceva ce tine de domeniul divinului. In principiu, este absurd sa ne gandim cum anume am putea atinge perfectiunea in sport, pentru ca atunci cand performanta in sport va deveni facila, nu va mai exista motivatia pentru practica sport, iar totul s-ar transforma intr-o gluma proasta. Preocuparile pentru acest subiect nu se refera doar la modalitatile de reglementare a practicarii sportului sau la imbunatatirea echipamentelor, ci si din prespectiva anatomiei corpului omenesc.
Un studiu recent realizat de Prof. John Einmahl si un fost student al sau de la Universitatea Tilburg din Olanda a avut ca scop stabilirea unei limite de timp pe care o poate atinge un atlet care alerga pe distanta de 100m. In urma analizei recordurilor realizate de 762 barbati si 479 de femei, precum si pe baza unor calcule statistice a recordurilor realizate intre ianuarie 1991 si iunie 2008, cei doi cercetatori au stabilit ca cel mai bun timp care va putea fi realizat de un sprinter pe distanta de 100m este de 9,51 secunde. Asadar, recordul stabilit de Usain Bolt la C.M. de la Berlin in 2009 (9,58s) va mai putea fi doborat, probabil de un super-atlet!
Aceasta preocupare pentru sportivii super-oameni nu este legata de un anume sport, amator sau profesionist, olimpic sau neolimpic. Toata lumea cauta astfel de super-atleti. Un astfel de erou a fost de la inceput si Tiger Woods, care prin aparitia sa atletica a fost privit si chiar supranumit (“the Chosen One”) ca salvator al unui sport practicat in special de persoane mai grase.
Majoritatea sporturilor au nevoie de sportivi de elita care sa poata dobori record dupa record, pentru a-si putea pastra publicul alaturi. Dar pentru aceasta sportivii sunt din ce in ce mai mult fortati sa-si depaseasca limitele. Insa, este evident faptul ca acesta epoca este tot mai aproape de apusul sau, iar limitele umane sunt din ce in ce mai mult atinse de performeri. Sportul aspira la atingerea unui ideal al excelentei umane, dar modalitatea in care este atins acest ideal este una artificiala, anormala, departe de deziderate de la care a pornit.
Anul trecut la C.M. de Atletism de la Berlin am asistat cu totii la doua performante fantastice, tratate diferit. Una a fost cea a lui Bolt care a imbunatatit recordurile mondiale la 100m si la 200m, care a fost extrem de apreciata si de comentata in intreaga lume. Cea de-a doau a fost a atletei Caster Semenya, care a doborat recordul mondial la 800m, dar care nu a fost binevenita din cauza faptului ca din punct de vedere fizic sportiva arata ca un barbat. Practic, diferenta intre cele doua mari performante a fost ca in cazul Caster Semenya spectatorii au putut vedea diferenta dintre ea si celelalte sportive, iar in cazul lui Bolt, acest lucru nu a fost evident. Semenya are un profil genetic neobisnuit, avand un amalgam de caracteristici sexuale masculine si feminine, care a reusit sa doboare un record in vigoare inca din vremea cand steroizii erau extrem de utilizati de catre atlete. Insa si Bolt este mult mai inalt decat toti ceilalti sprinteri, dar pentru el acesta nu este un avantaj, pentru ca si greutatea sa este mai mare decat a celorlalti. Cu toate acestea el alearga mai repede decat orice alta fiinta umana. Iar in aceste conditii noi o consideram pe Semenya o ciudatenie a naturii, iar pe Bolt un sportiv nativ genial.
Andy Miah, profesor de etica si tehnologii emergente la Universitatea de Vest din Scotia, este unul dintre experţii Marii Britanii pe probleme de cresterea artificiala a performantei în sport. El crede că epoca dopajului cu medicamente apune cu fiecare zi si ca ar trebui sa ne preocupe mai mult viitorul. Se cunoaste faptul ca sunt din ce in ce mai accesibile camerele hiperbarice sau “cooling boxes” care pot “ingheta” anumite grupe musculare, imedicand supraincalzirea muschilor in timpul competitiei. Aceste tehnici nu sunt considerate doping, motiv pentru care nici nu sunt reglementate, insa cat fair-play si cat de “curate” sunt aceste tehnici si cat de echitabile sau de loiale sunt avantajele pe care le aduc aceste practici celor care le utilizeaza. Mai mult. O noua practica isi face din ce in ce mai mult aparitia in societatea americana: experimentele genetice bazate pe determinismul genetic. Aceste teste pretind ca pot identifica dacă un copil are o predispoziţie genetică pentru un anumit sport - de anduranta sau de viteză, sau dacă un sportiv are nevoie să beneficieze de un regim special de formare. Un producător (Atlas Sports Genetics) se lauda ca SportGene Test "oferă părinţilor şi antrenorilor informaţii în timp util in ceea ce priveste predispoziţia genetică a copilului lor, care poate avea succes individual sau in echipa in sporturi de viteză, de forta sau de anduranţă ". În SUA, aceste testari genetice sunt relativ ieftine si au devenit disponibile pentru părinţii insistenti, care doresc să dea astfel un avant considerabil copiilor lor in cariera sportiva.
Eric Bristow (campion mondial la darts) povestea ca tatal sau era convins ca toti copii sunt capabili sa devina campioni, motiv pentru care el incercase absolut toate sporturile pana a ajuns sa practice darts. Insa aceasta experienta este din ce in ce mai putin posibila pentru copii americani, iar din ce in mai multi copii nu mai au ocazia sa experimenteze si sa-si dezvolte aptitudinile motrice.
Tipologia si calitatile native ale unui sportiv de succes sunt multiplicate si devin stereotipuri ale reusitei intr-un anumit sport. Un astfel de sport este rugby-ul, unde toti jucatorii de astazi sunt copiile fidele ale lui Jonah Lomu – jucatori atletici, capabili sa doboare toti jucatorii din echipa adversa. Cele mai mari temeri ale jucatorilor de rugby profesionisti nu mai sunt accidentarile, ci aceste predictii genetice sau dopajul genetic.
Din pacate, rugby-ul nu este singurul sport unde stereotipurile sunt perpetuate. Tenisul este un alt sport unde jucatorii cu anumite calitati fizice sunt antrenati inca de mici pentru a ajunge super-tenismeni. Si asta chiar in detrimentul sportului in sine! Chiar daca tenisul a devenit mai rapid, mai puternic si mai competitiv ca niciodata, din pacate a devenit si mai plictisitor pentru ca pe scena mondiala nu mai exista jucatori ca John McEnroe.
Inca din vremea Greciei Antice, sportivii de elita au fost priviti ca niste zei. Astazi ne dorim ca ei sa ramana zei, dar in limitele umanului. Dezvoltarea tehnicii, a medicinei, a stiintei in general ne ajuta sa prefabricam acesti zei, dar oare chiar ne dorim acest lucru? Si pana unde putem sa megem cu aceasta limita intre ce este natural si ce este artificial, intre ce este permis si ce este interzis? Si cate dintre regulile care vor reglementa sportul in viitor ar putea deveni ridicole, iar aici ma gandesc la cazul Caster Semenya!!!
In orice caz, ne dorim sa pastram sportul cat mai departe de tot ce este artificial, dar cred ca acesta lupta a fost de mult pierduta. A fost pierduta chiar din antichitate, de cand campionii au fost rasplatiti pentru rezultatele lor. Si cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca ce isi doreste de la sport: sportivi si campioni sau super-atleti.

Motivele pentru care nu as vrea sa practic sport

2010-01-10T09:59:00.000-08:00

Aceasta este o lista la care am inceput sa ma gandesc dupa ce am citit un articol al lui Mihai Stanescu (http://networkedblogs.com/p23640843). Iata Mihai ca accept provocarea ta! Si am sa fac aceasta lista cu bullets, nu cu numere pentru a nu fi tentata sa scot motive ca sa-mi iasa la numar! Si am sa pornesc de la acelasi dicton ca si tine Mens sana in corpore sano.

Asadar, motivele pentru care nu as vrea sa practic sport:
• Pentru ca unele sporturi dezvolta doar mintea si altele doar corpul. Cu exceptia artelor martiale sportul nu ajuta la dezvoltarea celor doua.
• Pentru ca exista sporturi care nu ar trebui sa intre in categoria sporturilor! Exista o ampla campanie la nivel international pentru excluderea boxului din categoria sporturilor olimpice, pentru ca nu intruneste dezideratele miscarii olimpice, chiar daca este unul dintre sporturile practicate inca din antichitate.
• Pentru ca majoritatea sporturilor practicate in zilele noastre se incadreaza in ceea ce inseamna globalizare! Ele au fost “inventate” la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX de catre englezi si fracezi si erau activitati sportive practicate in acea vreme. Artele martiale vin din zona Asiei. Dar cate sporturi vin din Africa? Dar din America de Sud sau Australia?
• Pentru ca regulile au fost stabilite atunci si sunt inca in vigoare la majoritatea sporturilor!
• Pentru ca sport nu este acelasi lucru cu exercitii fizice, miscare!
• Pentru ca fiecare sport are si dezavantaje, nu doar avantaje!
• Pentru ca majoritatea sporturilor nu se practica in aer liber, asadar nu beneficiez de o distractie in aer liber, de o cura de aerosoli sau mai stiu eu ce chestii de genul asta!
• Pentru ca daca practic un sport in aer liber, in Romania, el se practica doar in aer liber, indiferent de conditiile meteo, de temperatura de afara, de starea terenului!
• Pentru ca nu am unde sa ma duc sa practic sportul preferat. Peste tot sunt doar sali de fitness, dar nu gasesti o sala de sport ca lumea, un bazin civilizat, o pista de atletism sau un teren de sport.
• Pentru ca exista locuri de antrenament insalubre.
• Pentru ca sunt bazine unde se folosesc prea multe chimicale si imi afecteaza sensibilitatea.
• Pentru ca sportul nu te ajuta sa te calesti. Calirea organismului incepe din frageda pruncie, iar mijloacele de calire nu inseamna doar sport. Exista o multitudine de mijloace (băi de aer, de apă şi soare în acelaşi timp, proceduri cu apă, expunere la aer cald şi rece, uscat şi umed, vânt, ploaie, fricţionarea cu un prosop umed, spălatul cu apă rece până la brâu; practicarea turismului), insa acestea se pot combina si cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber în condiţii meteo variate, a înotului, a schiului sau a jocurilor în aer liber.
• Pentru ca exista sporturi care dezvolta corpul unilateral si sunt nevoita sa execut exercitii in plus pentru partea nesolicitata a corpului.
• Pentru ca sportul nu ma invata sa lucrez in echipa daca practic un sport individual.
• Pentru ca alegerea unui anumit sport poate fi nepotrivita personalitatii mele si asta poate conduce la respingerea sportului in general.
• Pentru ca alegerea unui anumit loc pentru practicarea sportului ma poate conduce la acelasi lucru.
• Pentru ca personalitatea antrenorului nu este potrivita personalitatii mele.
• Pentru ca cei mai multi antrenori nu au reusit sa ma faca sa nu mai privesc sportul ca pe o pedeapsa!
• Pentru ca exista antrenori care nu stiu sa-mi explice procesele si fenomenele unei anumite activitati. Chestia asta se numeste conţinutul psihologic al pregătirii teoretice.
• Pentru ca de cele mai multe ori incepem sa practicam sportul in copilarie si, de fiecare data nu este alegerea noastra. Este dorinta sau nevoia parintelui, nu a copilului!!! Alegerea facuta de o persoana adulta este altceva!
• Pentru ca parintele devine prea exigent, in dorinta de a suplini rolul antrenorului acasa, insa de cele mai multe ori aceasta atitudine autoritara duce la dezvoltarea unui complex de inferioritate la copil.
• Pentru ca exista oameni care nu au aptitudini sau calitati psihomotrice pentru practicarea sportului si cu toate astea ei insista!!!
• Pentru ca exista oameni care habar nu au ca trebuie sa intrebe si un medic inainte sa se apuce de practicarea unui sport!
• Pentru ca nimeni nu tine cont de faptul ca in perioada de convalescenta de dupa o boala nu trebuie sa te antrenezi!
• Pentru ca sportul nu ma ajuta sa am o alimentatie sanatoasa. Din cauza arderilor puternice reusesc sa ard o mare parte din “nenorocirile” pe care le mananc!
• Pentru ca daca sunt la dieta si am un regim alimentar sarac in vitamine, săruri minerale, proteine si glucide, acest lucru va influeta negativ performanţele mele intelectuale.
• Pentru ca in cazul persoanelor cu obezitate efortul fizic nu este de dorit, existand riscul aparitie sindromului Pickwick (cauza aparitiei acestuia nu se cunoaste, insa una dintre caracteristicile acestei afectiuni este ca sangele contine o cantitate prea mare de dioxid de carbon si insuficient oxigen), iar acest lucru poate fi fatal.
• Pentru ca sportul nu ma face sa apreciez munca celorlalti, poate cu exceptia sporturilor de echipa !
• Pentru ca fac febra musculara dupa unele exercitii cu o intensitate mai mare, iar dupa asta imi scade performanta pentru 2 saptamani!
• Pentru ca daca nu ma antrenez corect poti face rupturi musculare, ale ligamentelor, tendoanelor.
• Pentru ca pe masura ce ma antrenez o sa imi doresc sa cresc intensitatea antrenamentului, iar asta poate avea ca si consecinta accidentarea
• Pentru ca sportul de performanta inseamna uzura!!!
• Pentru ca cei mai multi sportivi de performanta nu sunt sanatosi. Cei mai multi sufera de afectiuni grave, iar atunci cand nu le mai pot tine sub control renunta la sportul de performanta si la miscare in general!
• Pentru ca poti foarte usor sa ajungi la supraantrenamet! (Simptome ale supraantrenamentului: reducerea dimensiunii musculaturii si fortei, recuperarea dupa antrenament este mai lunga decat in mod obisnuit, frecventa cardiaca de repaus este crescuta, tensiune arteriala crescuta dimineata, la trezire, dureri articulare si musculare, cefalee, tremor al extremitatilor, senzatie de oboseala, apatie, insomnie, pierderea sau scaderea apetitului, accidentari)
• Pentru ca, cu cat m-as antrena mai mult, cu atat organismul meu ar secreta mai mult cortizol, care scade imunitatea, iar acest lucru m-ar expune la diferite afectiuni, in special la infectiile virale, printre care si gripa (porcina ).
• Pentru ca trebuie sa am bani sa fac sport (echipament, abonament la sala, cotizatie la club, inchirierea salii, etc.), iar costurile sunt prea mari pentru unele sporturi!
• Pentru ca si pentru asta trebuie sa apelezi la pile, cunostinte...
• Pentru ca practicarea unui singur sport ma plictiseste.
• Pentru ca practicarea unui sport dupa ureche, fara o programare a antrenamentului intr-un macrociclu de pregatire pe cicluri, zile şi lecţii de antrenament devine monotona.
• Pentru ca in sporturile de echipa nu poti controla individual rezultatul, iar dezamagirea este mai puternica.
• Pentru ca nimeni nu tine cont de refacerea naturala a organismului dupa efort (odihnă, alimentaţie, rehidratare.etc)!
• Pentru ca nimeni nu ma invata procedeele de refacerea dirijata (hidro-fizio-terapeutice, dietetice, farmacologice, psihice, etc.) în funcţie de natura efortului depus.
• Pentru ca pregatirea fizica trebuie sa fie continua, fara pauze, altfel risti ca forta si masa musculara sa scada cu 60% dupa doar 2 săptămâni de intrerupere si cu 80% dupa 3 saptamani.
• Pentru ca sportul inseamna renuntari, privatiuni de la alte activitati firesti.
• Pentru ca sportul inseamna stres repetat.
• Pentru ca sportul inseamna competitie, iar acest lucru poate accentua anumite trasaturi ale personalitatii mele, in sens negativ, evident!
• Pentru ca cei din jur au asteptari mari in ceea ce priveste performantele mele!
• Pentru ca sunt comparata cu ceilalti colegi!
• Pentru ca imi creste agresivitatea si combativitatea si asa prea mari!
• Pentru ca imi dezvolta gustul riscului, care poate avea repercusiuni grave mai tarziu (jocul cu viaţa, nevoia de a ma pune în situaţii periculoase).
• Pentru ca mareste atractia catre aventura.
• Pentru ca sportul inseamna obiective individuale: sa castig, sa fiu in forma, sa am prieteni, sa ma distrez
• Pentru ca pentru mine cunoaşterea limitelor poate reprezenta un efort imens, peste măsura posibilităţilor, cu consecinte psihice grave.
• Pentru ca un program supraincarcat poate avea efecte mult mai grave pentru mine decat beneficiile practicarii sportului.
• Pentru ca nu trebuie sa fiu polivalenta!
• Pentru ca sunt mai importante motivele mele intrinseci care ma determina sa fac sport (plăcerea produsă de activitatea respectivă, nevoia de afirmare, compensaţii etc) decat cele extrinseci, insa toate motivele individuale constituie condiţia de bază a practicării sportului şi a tendinţei spre performanţă.
• Pentru ca e mai simplu sa ma gandesc la dezavantaje dacat la avantaje. Dar crede-ma ca nu a fost atat de simplu!!!

PS
• Pentru ca legea gravitatiei este una singura, iar ideea este nu s-o depasesti, ci doar utilizezi forta gravitatiei in avantajul tau!!!

Pentru mine chiar a fost o provocare sa scriu acest articol. Parerea mea personala este ca exista o mare diferenta intre sportul asa cum il privim noi europenii si americanii si cum este privit in tarile asiatice. Pentru ei este mult mai important sa faci miscare, fara sa existe motive; miscarea se intampla pur si simplu si in cel mai bun mod posibil. Este o diferenta majora intre Citius Altius Fortius si aici si acum si prin asta prezenta in eternitate!
Iti multumesc mult pentru provocare.

Obiective in 2010

2010-01-06T12:31:00.000-08:00

Astazi, pe Facebook, mi-a iesit ca in anul 2010 trebuie sa devin mai asertiva! De acord. Chiar am postat un comentariu in care spuneam ca intr-adevar mi-as dori sa pot sa-mi exprim mai mult dorintele, sa nu le mai reprim, sa ma gandesc mai mult la dorintele mele si mai putin la dorintele celorlalti. Este ceva la care lucrez de mult timp si este chiar ceva ce imi doresc foarte mult sa dobandesc! Asertivitatea este un deziderat pentru mine, poate mai mult decat un obiectiv pentru 2010!
Apoi am citit un articol despre cele trei intrebari pe care directorii trebuie sa si le puna la inceputul anului!
Asa e! La inceputul anului toti ne facem un bilant al anului trecut si ne fixam niste obiective pentru Noul An! Din pacate, facem lucru asta doar de maxim 2 ori pe an! (A doua oara este atunci cand este ziua noastra de nastere si nu suntem prea ocupati cu pregatirile pentru petrecere!) Dar cred ca este bine ca o facem si asa, chiar daca este foarte dificil sa stii sa iti fixezi cu adevarat niste obiective si sa iti dai seama care sunt prioritatile. Uneori un lucru minor poate fi extrem de important in reusita noastra, iar la lucrurile aparent nesemnificative nu ne gandim. Ce vreau eu sa spun cu asta?!
Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama de o chestie banala. “Obiectivele directorului” pot fi la fel de bine si ale mele! Raspunsurile pe care ar trebui sa le gaseasca un director sunt la fel de importante si pentru mine si fara a sta pe ganduri am acceptat provocarea autoarei Melissa Raffoni si am raspuns si eu.

1. If there was only one thing I could do to improve my business, what would it be and how would I make it happen?
2. If there was only one thing I could focus on to improve my personal performance, what would that be and how would I make it happen?
3. What messages am I not listening to or refusing to confront in my business and personal performance and how am I going to overcome that this year?

Raspunsurile sunt inca in lucru! Dar mie mi-a placut acest exercitiu! Si mi-a placut tot articolul, pe care vi-l recomand (http://blogs.hbr.org/cs/2010/01/three_questions_executives_sho.html)!
PS. Imi pare foarte rau ca nu am citit acest articol inainte de Revelion, pentru ca dorinta mea de la 12 noaptea era sa am si eu un sef/director care sa aiba cele 8 caracteristici descrise de Melissa!!! Sau macar 7!!! Chiar si 6 m-ar fi multumit!!! Bine, bine, dar macar sa raspunda la cele trei intrebari!

Ce este prietenia?

2009-12-29T08:25:00.000-08:00

Ce este prietenia? Este atat de greu sa o explicat! Multi au incercat chiar s-o definesca, dar de fiecare data doar unul dintre aspectele prieteniei este surpins.
Pentru mine prietenia a fost mereu punctul meu slab. Eu am considerat oamenii care imi erau apropiati prieteni cu mult inainte sa-mi demonstreze acest lucru. A iesi in oras, la cumparaturi, a face sport impreuna sau a merge impreuna de colo pana colo nu inseamna neaparat prietenie. Prietenul este cel care nu te lasa balta. Este cel care nu concureaza cu tine, pentru ca intre voi nu este o competitie si, mai ales, prietenul nu se foloseste de tine sau de cei din jur, manipulandu-te pentru ca te considera naiv. Prietenul nu este mai destept decat tine, mai frumos, cu o pozitie mai buna decat a ta, dar nici mai prost, mai urat sau mai sarac. Intre prieteni exista un semn de egalitate. Iar cand acest semn lipseste, inseamna ca iti doresti sau isi doreste altceva de la relatia respectiva.
Dar, atunci cand cineva iti demonstreaza ca poti avea incredere in el/ea, ca ceea ce discuti cu el/ea ramane doar intre voi si cu toate astea nu exista semnul egalitatii intre voi, atunci mai putem vorbi despre prietenie? Cred ca daca as fi stiut raspunsul la acesta intrebare, nu ma mai chinuiam sa scriu toata povestea asta. Si cred ca si mie imi era mult mai bine acum! Pentru ca ce poate fi mai dezamagitor decat sa-ti dai seama ca un „prieten” nu iti este prieten!
Si cred ca am aflat si raspunsul la intrebare!!! NU, nu este vorba despre prietenie atunci cand nu exista semnul egalitatii intre doi oameni, indiferent de cat de mari confidenti sunt! Pana la urma cel care se simte inferior in acea relatie, din cauza frustrarilor va ceda! Iar acolo unde este invidie, nici nu poate fi vorba despre prietenie!

Despre revolta mea de astazi

2009-11-06T09:33:00.000-08:00

Imi este sila! Trec de la indiferenta la nervi, apoi la dezgust si dupa la resemnarea ca de unde nu e, nu ai ce sa ceri… Ma uit la stiri si imi vine sa urlu! Astazi la birou cand am aflat de noua propunere a domnului presedinte pentru functia de Prim Ministru nici nu am luat-o in seama. Mi se parea o gluma! Dar nu este o gluma! Este adevarat! Efectiv ma simt jignita! Dar in acelasi timp imi este si sila! Imi este sila de tot ce se intampla in tara asta si ma revolta ce poate face un singur om cu un popor intreg!
Nu pot sa cred cat de idoti suntem cu totii! Pur si simplu lasam un om sa isi bata joc de noi toti si nu facem nimic! Si totusi... pe langa revolta pe care o simt, si frustrarea, exista si o profunda ingrijorare!!! Dupa ce ca am ajuns un popor de oameni saraci, tristi si necajiti, se pare ca nu ne mai intereseaza nici de acele lucruri pe care le consideram sfinte acum 20 de ani: LIBERTATEA (libertatea umana, libertatea de a alege, de a te exprima, de a vota). Nu ne mai intereseaza ca suntem umiliti si batjocoriti, ca unii ne rad in fata de cat de prosti suntem si ca acesta indifirenta ne poate intoarce la Epoca de Aur, dar cu alti actori!
Nu stiu ce se va inatampla in viitor, dar ma ingrijoreaza din ce in ce mai mult soarta noastra. Nu pot sa cred ca romanii sunt atat de prosti, ca nu isi dau seama de ce se intampla in jurul lor! Stiu ca suntem mult prea servili pentru a putea avea curajul de a ne manifesta revolta, dar sper ca "mamaliga" va mai exploda inca o data!!! Iar daca nu, pentru tineri cred ca exista o singura solutie: ultimul care pleca din tara sa stinga lumina! Problema va ramane pentru cei care nu mai sunt la varsta la care sa plece in lumea larga!!! Parintii nostri probabil ca nu se vor mai simti in stare sa o ia de la capat in alta parte si ar trebui sa ne gandim la o solutie si pentru ei. Poate vom construi o enclava in care sa ne manifstam ca oamenii si sa fim tratati ca atare, in care drepturile noastre sa nu fie incalcate si in care sa putem trai fara Prim-ministrii-marionete sau presedinti-tirani!
Insa cel mai bine ar fi ca acesta enclava sa se numeasca Romania!

PS Imi cer scuze pentru ca am numit romanii "prosti si idioti"! Cu siguranta nu suntem toti la fel!!!

DESPRE PERSONALITATEA ŞEFULUI

2009-09-19T07:51:00.000-07:00

Aproape întotdeauna şeful este acela care încearcă să-şi controleze subalternii. După o discuţie cu cea mai bună prietenă a mea, am constatat că toţi şefii sunt la fel. Sau că, cel puţin la fiecare loc de muncă este un astfel de şef. Şi aici mă refer la cei bolnavi de putere, uneori chiar tiranici, care nu pot negocia ceva şi evită cu obstinaţie situaţiile de acest gen, iar atunci când nu pot evita o astfel de mediere, este musai să obţină toate avantajele pe care le-a dorit de la bun început! Şi, bineînţeles, fără a da ceva în schimb!
Unor astfel de persoane, li se cuvine lor totul, iar tu nu ai dreptul la nimic. Au un adevărat cult cu privire la libertate şi independenţă, dar nu vor ezita nicio singură clipă să o încalce pe a ta. Ghidându-se după principiul că „Şeful controlează totul”, le interesează absolut totul: de la ce faci la serviciu, cu cine stai de vorbă la serviciu, inclusiv toate relaţiile profesionale ale tale, dar şi... surpriză!!!: ce faci tu în timpul tău liber! Este o persoană extrem de intruzivă, care pătrunde în viaţa ta şi care începe să ţi-o dirijeze. Dar nu uitaţi că nu se foloseşte de mijloace directe! Întotdeauna va şti să se facă plăcută, vei crede că puteţi comunica, discuta, negocia, dar de fapt, scopul ei/lui e să te subordoneze, să te dreseze, să te folosească, să îţi submineze încrederea în propriile forţe. Şi asta pentru că vorbim despre o persoană care nu are încredere în propriile forţe, şi implicit un nivel al respectului de sine foarte scăzut…
Poate din această cauză şi sistemul ei/lui de valori este unul răsturnat şi va apela de fiecare dată la mijloace oculte. Nu ştie să-şi rezolve problemele decât aşa, mişeleşte: se foloseşte de alţii, deformează realitatea, relatează doar părţile care o/îl avantajează.
Nu de puţine ori apelează la şantajul emoţional, cerşind compasiunea celor din jur, chiar dacă nu are niciun pic de îngăduinţă, înţelegere sau mărinimie pentru cei din jur. Pentru ea/el, acestea sunt slăbiciuni şi chiar dacă se foloseşte de ele sau le mimează (pentru că dă bine!), o/îl dezgustă „sentimentalismele”, fiind de multe ori ironic(ă) cu cei care-şi manifestă şi partea de emoţie.
De cele mai multe ori, şeful are şi o stare de spirit foarte labilă! Trece rapid de la o stare la alta. Asta se poate explica prin faptul că îi este frică. Pur şi simplu, atunci când i se face frică nu mai înţelege nimic, nu mai vede nimic, dar nici nu mai cred nimic şi are reacţii disperate! După ce singur(ă) descoperă o soluţie se linişteşte, poate să fie la fel de zâmbitor (zâmbitoare) şi de drăguţ(ă), ca înaintea „furtunii”.
Acest şef se va înconjura întotdeauna de o şleahtă de lingăi, în care va avea o încredere oarbă, fără să-şi dea seama că ei nu sunt doar slugarnici, ei sunt nişte parveniţi, care au ajuns într-un anumit post întâmplător sau nu şi care fac asta pentru că ştiu că numai aşa pot ocupa respectivul post. Din punct de vedere profesional aceşti linguşitori nu au habar de nimic!
Oamenii care sunt bine pregătiţi sunt periculoşi, pentru că, cine ştie cum şi prin ce mijloace ar putea să-i ia locul! Ei întotdeauna primesc cele mai puţine informaţii şi sunt ţinuţi cât mai departe de realitate. În plus, aceşti oameni pot veni cu sugestii sau recomandări, care niciodată nu sunt bune! Dar să nu te miri dacă peste câteva zile ideea şefului este chiar cea pe care ai sugerat-o tu!
Nu numai sugestiile şi recomandările nu sunt permise când ai un astfel de şef! Să nu cumva să-l contrazici sau să-i spui că ceva nu este bine! Din acel moment eşti duşmanul ei/lui declarat, pentru că ai cutezat „să te crezi mai deştept” decât ea/el. Nu suportă criticile, de aceea le ia ca pe un afront personal.
Şeful este întruchiparea individualismului şi a histrionismului! Va încerca prin orice mijloace să se autopropulseze în căutarea gloriei personale. Se va afişa la toate cocteilurile şi la toate manifestările unde este invitat, pentru că acestea îi ridică stima de sine, chiar dacă, în realitate se teme de interacţiunea cu cei din jur.
Aş mai putea enumera: intoleranţă la frustrări, omnipotenţă, tendinţe paranoide manifestate prin suspiciune maladivă sau rigiditate absurdă, ipohondrie, narcisism etc., dar, sincer, m-am încărcat prea mult cu aceste lucruri! Aşa că am să conchid!
Din nefericire, există o grămadă de astfel de şefi! Şi tu ai întâlnit un astfel de şef, nu-i aşa? Partea şi mai proastă este că ei sunt nişte oameni bolnavi, care au o fixaţie legată de control. Iar ei trebuie ajutaţi! Aşa că, haideţi să punem mână de la mână şi să-i trimitem acolo unde aceste persoane au parte de ajutor specializat!
Sau haideţi să încercăm să nu mai lăsăm astfel de oameni să ne conducă vieţile şi nu vă mai lăsaţi subjugaţi de ei!!!

De ce (nu) trebuie să fim lideri sindicali?

2009-09-16T00:44:00.000-07:00

Un lider sindical trebuie să fie foarte bine pregătit, să cunoască foarte bine interesale sale şi ale celor pe care îi reprezintă. El trebuie să fie deschis tuturor problemelor pe care salariaţii le pun, să stea de vorbă cu ei, cu fiecare în parte şi să încerce să le rezolve problemele. Iar dacă problemele nu pot fi rezolvate ori depăşesc cadrul legal, să ştie să dea răspunsul adecvat şi să se asigure că cel care are o problemă a înţeles ceva. Liderul sindical îl reprezintă pe angajat şi îi apără interesele.
Un lider sindical trebuie să înţeleagă foarte bine noţiunea de democraţie, să cunoască legile şi să ştie să le aplice. Iar pentru el este un atu să cunoască şi problemele specifice cu care se confruntă angajaţii, mai ales dacă a fost şi el angajat în domeniul respectiv.
De ce în România liderul sindical este privit ca un "duşman al poporului"? Păi, poate pentru că România este condusă de aceiaşi "dinozauri", care nu vor să renunţe la scunul lor şi la avantajele pe care le obţin atunci când se află la conducere. Şi pentru că aceşti "dinozauri" au, de cele mai multe ori, concepţii comuniste şi învechite, care nu au nici cea mai mică legătură cu democraţia. Şi pentru că suntem un popor care nu avem nicio legătură cu respectul. Pentru "dinozauri" respect înseamnă să fi servil şi umil, iar cel care are putere nu are nevoie să dea dovadă de respect, pentru că el are controlul. El este preocupat doar să-ţi arate cât de mic şi de r***t eşti tu, iar dacă el mai are un superior se va comporta la fel de servil faţă de cel care-şi poate exercita puterea asupra lui.
Şi ştiţi care este culmea? Oricine se manifestă diferit şi îşi ştie să îşi apare interesele, să argumenteze şi să nu se lase umilit şi prostit este considerat o ameninţare. Iar acum, din ce în ce mai des, aud că acestor oameni li se spune că ar trebui să se facă lideri sindicali!!! Ca şi când asta este un lucru jignitor şi degradant.
De ce în România este jignitor şi degradant să şti să-ţi aperi interesul? Cred că dacă dau răspunsul la acestă întrebare intru într-un cerc vicios. Aşa că nu am să continui!
Mai degrabă aş dori să aflu răspunsurile la întrebări ca "Când fiecare român îşi va vedea de treaba lui (şi doar a lui)?", "Când vom accepta că fiecare om are drepturi şi că dacă nu a obţinut o funcţie de conducere nu trebuie să fie umilit şi batjocorit de ceilalţi?", "Când şefii vor înţelege că nu ei deţin adevărul suprem şi că, de fapt, nici nu există aşa ceva?", dar, din păcate, nimeni nu poate să îmi spună aceste lucruri...

Organigrama unei firme romanesti

2009-09-15T07:23:00.000-07:00

Am primit astăzi un e-mail cu această organigramă. Mi s-a părut extraordinară şi foarte adevărată! Şi am recunoscut atâtea personaje din jurul meu!...

Directorul A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate ajuta afacerea. Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y. Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă. Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative. Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii. Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el. Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200? pentru cineva care să îl pună pe picioare. Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul "lasă bă că avem loc". Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. .. Închide uşa biroului când urlă patronul la el. Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri, tastatusi şi mauşi pentru computerele angajaţilor. Preferă să plătească 300? rata la maşina angajatului + benzină decât să îi mărească salariul cu 200?. După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii care au fost martori la chifelele sale şi angajează juniori uşor impresionabili. Consideră că e de datoria lui să aibă o amantă, indiferent dacă soţia e urâtă sau frumoasă.

Echipa de vânzări Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu "dacă nu aducem noi comenzi, firma moare". Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la berile cu colegii de suferinţă. De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea. Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, "sunt clienţii mei".

Contabilele Sunt nişte doamne nefutute de ani de zile. Şi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate. La ce îţi trebuie adeverinţa? Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi. Tu nu ştii că am treabă? Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur. Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile...

Fetele de la Marketing /PR Au făcut cel puţin o facultate si au vise mari. Declară în orice împrejurare, chiar şi neîntrebate, că anii '50 au fost cei mai grozavi dpdv al publicităţii şi îşi doresc să lucreze într-o agenţie de advertising, unde să mute munţii cu ideile lor, de obicei creţe. Fac front comun cu pizduţele de la vânzări şi se plâng în grup când ies seara în oraş pe diverse teme. Îşi sincronizează ciclul şi au acasa un manelisto-cocalar sau un corporatist care nu le bagă în seamă, pentru că e plictisit de sclifoselile lor. Vacanţe în străinătate şi poză cu manelistul în background pe calculator şi telefon, obligatoriu!

IT-ul Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă. De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui. Când nu rupe banda firmei cu pornache, joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav. Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se distreze.

Magazionerul Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el. Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef. Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.

Şoferii Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu. Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurca. Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă firmă, pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei. Aşteaptă ca fata de la vânzări pe care o plimbă atâta prin oras să îl invite la ea într-o seară, pentru că, nu-i aşa, o serveşte mereu şi îşi rupe din timpul lui important pentru ea.

Femeia de serviciu Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele. Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie. Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.

Secretara Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul office@firma la siteurile de bancuri şi de porcărele. Nu ştie niciodată nimic. Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X.. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi când ajunge se poartă mizerabil cu secretara.

Muncitorii Ăştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii. Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore. Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.

Amantele Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale cui sunt. Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e secretară, amanta şefului e la marketing. Şe ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se poartă frumos cu ele. Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament. În momentele post-coitum varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mimă inocentă atunci când directorul ţipă la toată lumea.

Academia Olimpică Internaţională – o experienţă unică în viaţa mea!

2009-09-15T06:47:00.000-07:00

A 17-a sesiune a cursurilor postuniversitare

Organizator: Academia Olimpică Internaţională;

Perioada: 1-30 iulie 2009;

Locul: Ancient Olympia, Grecia;

Participanţi: 39 de studenţi din 34 ţări;

Reprezentatul României: Ivona-Beatrice Potzaichin – Agenţia Naţională Anti-Doping

Lucrarea prezentată: „Beijing 2008 – The Chance of Clean Athletes!”

Asta pot spune în câteva cuvinte despre acest seminar. Şi totuşi, nimic din ce este scris aici nu reprezintă ce a însemnat această experienţă pentru mine. Şi nici nu cred că voi putea descrie câtuşi de puţin în acest articol ce a însemnat pentru mine Academia Olimpică Internaţională şi acest seminar!

Pentru mine călătoria elenă a început propriu-zis pe 2 iulie. Avionul a avut o întârziere la plecare din cauza unei furtuni, motiv pentru care am ajuns la hotelul din Atena după miezul nopţii. Însă cifra 2 mi-a purtat întotdeauna noroc, aşa că am aşteptat cu încredere şi nerăbdare ce va însemna pentru mine A.O.I. Iar la 6 dimineaţa am început o nouă viaţă! Deplasarea spre Olympia.

Îmi amintesc că eram mulţi şi foarte diferiţi! Poate chiar prea mulţi! Aveam impresia că niciodată nu voi reţine numele tuturor celorlalţi participanţi şi încercam din răsputeri să reţin măcar ţările din care provin. Şi am început cu cei care stăteau în autocar în jurul meu... Nu era chiar aşa greu!...

În primele 3 zile am vizitat o parte dintre vestigiile importante ale Atenei (Acropole, Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, Muzeul Acropole, Zappeion-ul şi Stadionul Panathenaic) şi siturile arheologice din Peloponnese ( Mycenae, Epidavros, Nafplion, Ancient Olympia), care au fost îmbogăţite de explicaţiile profesorilor Ingomar Weiler şi Emmanuel Microyannakis.

A urmat seminarul propriu-zis. Au fost 24 de zile de cursuri, prezentări ale celorlalţi participanţi, activităţi sportive, seri sociale şi întâlnirea cu participanţii la cel de-al doilea seminar al medaliaţilor olimpici. Şi în plus, relaţii interumane.

Cursurile au fost extraordinare, au fost relaxate, atât cursanţii cât şi profesorii au fost deosebit de deschişi, participând în mod natural la ore. Profesorul coordonator Dr. Jim Parry nu era la prima experienţă în Academie şi probabil a fost cel mai apropiat de cursanţi, dar nu numai el. Kostas Georgiadis (Decanul Academiei Olimpice Internaţionale), Douglas Brown (Canada), Dr. Sam Ramsamy (Republica Africa de Sud – Comitetul Olimpic Internaţional, Kazuo Uchiumi (Japonia), Irena Martinkova (Cehia), Andy Miah (GBR) şi Robert Muller (GER) au încercat să fie nu doar profesori şi, din punctul meu de vedere au reuşit să devină prietenii noştri. Pe niciunul dintre ei nu l-am perceput ca pe un Domnul Trandafir, ci i-am simţit deschişi, dispuşi să îţi explice şi foarte aproape de noi, fără ca acest lucru să prejudicieze statutul lor personal şi profesional. În acelaşi timp, fiecare a încercat ca prelegerile să nu fie simple informaţii pe care să ni le livreze, ci să fie extrem de stimulatoare, să producă dezbateri, să creeze opinii şi să dezvolte atitudini. Chiar dacă fiecare profesor a abordat un stil de predare diferit, am simţit că toţi au încurajat discuţiile cu ei, dar şi între noi, între studenţi.

Temele cursurilor au fost numeroase, de la Jocurile Olimpice Antice la cele moderne şi la tot ce presupune Mişcarea Olimpică şi mi-au oferit posibilitatea de a mă implica, de a lua în considerare lucruri la care nu m-am gândit şi de a medita asupra a numeroase aspecte care ţin atât de olimpism, cât şi de viaţă, în general.

Prezentările participanţilor au fost fie cercetări, fie proiecte de educaţie olimpică. În cazul cercetărilor temele au fost extrem de diferite (studii despre sportul în societate, femeile în sport, multiculturalism sau statistică), iar concluziile chiar dacă au fost încărcate de interpretări personale, acestea au oferit o nouă perspectivă în experienţa fiecăruia dintre participanţi, iar acest lucru a fost şi mai valoros datorită faptului că între noi erau numeroase diferenţe culturale, religioase sau de experienţă de viaţă. În schimb prezentările referitoare la educaţia olimpică au avut ca idee comună faptul că aceasta nu trebuie făcută predicând doar valorile olimpismului, ci trebuie găsită modalitatea de a pune în practică aceste valori.

Activităţile sportive, serile sociale şi întâlnirea cu medaliaţii olimpici au reprezentat o altă experienţă de viaţă. De ce spun asta? Pentru că din relaţiile care s-au creat în timpul tuturor acestor activităţi am învăţat, am încercat, am înţeles bune şi rele, frumoase şi urâte, corecte sau greşite, experienţe unice sau comune. Indiferent dacă au fost frustrări sau satisfacţii, împliniri sau nemulţumiri, acestea au fost emoţiile pe care le-am ataşat experienţelor trăite alături de nişte oameni pe care nu îi cunoscusem înainte. Şi cu cât îi cunoşteam mai mult pe fiecare dintre ei, cu atât ataşamentul unora faţă de ceilalţi creştea, iar imaginea despre fiecare în parte se modifica. Şi la un moment dat am înţeles: această experienţă este mai mult decât o simplă experienţă, este o experienţă de viaţă unică pentru fiecare dintre cei care am fost acolo, care ne va schimba mai mult sau mai puţin viaţa din acel moment. Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt ceea ce a însemnat Academia Olimpică aş putea spune că acesta este respect. Respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, dar care presupune şi autodezvăluire, comunicare directă, deschisă şi onestă, în care critica sau frustrarea sunt caracteristici constructive. Relaţiile din Academie s-au bazat pe exprimarea onestă şi relativ directă a gândurilor şi sentimentelor şi în care se ţinea cont de sentimentele celorlalţi şi de diferenţele dintre noi.

Seminarul s-a terminat cu o festivitate de închidere extrem de emoţionantă şi cu călătoria spre Atena. Însă poate cel mai emoţionant moment a fost ultima seară când amintirile începuseră să ocupe din ce în ce mai mult loc în gândurile noastre şi în inimile noastre, momente memorabile sau banale erau rostite de fiecare în parte, iar despărţirea de fiecare dintre prieteni nu însemna atunci dacât promisiunea unei revederi cât mai apropiate.

Am avut dreptate! Nu reuşesc să transmit prin cuvinte cu adevărat ce a însemnat pentru mine a 17-a sesiune a cursurilor postuniversitare organizate de Academia Olimpică Internaţională! Pot să vă spun atât: mă bucur că am fost atât de norocoasă să particip la acest seminar, iar acestă lună mi-a schimbat în totalitate viaţa, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Şi cred că pentru mine nu au fost atât de importante informaţiile la care am avut acces pe durata acestui seminar, ci faptul că am reuşit să inţeleg şi să integrez ce înseamnă OLIMPISMUL şi VALORILE sale!